Data actualizării:
Data publicării:

Grecia își deschide granițele pentru turiștii din 5-6 țări, printre care și ROMÂNIA

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Grecia își deschide granițele doar pentru anumite țări, mai puțin afectate de COVID-19, nu și pentru țările din Vestul Europei. 

Grecii au decis că nu-și vor deschide granițele pentru turiștii din Vest și alte țări unde pandemia a lovit cel mai rău. Grecia este o destinație preferată de turiști, datorită peisajelor fantastice, dovezilor istorice, poporului primitor, apelor albastre, prețurilor mici și, totodată, faptului că este aproape de țara noastră, comparativ cu alte destinații de vis. 

Prin urmare, Grecia își va deschide ”porțile” pentru 5-6 țări între 15 iunie și 1 iulie, conform serbianmonitor.com. Site-ul citat scrie că Serbia este una dintre țările care a primit permisiunea de a intra în Grecia, ”alături de România, Bulgaria, Israel”. 

Conform unui oficial citat de site-ul amintit, Aleksandar Senicic, președintele Asociației Naționale a Organizațiilor de Turism din Serbia, ”dacă granițele vor fi deschise, este o discuție cu privire la posibile teste (n.r. pentru coronavirus) necesare la graniță și documente solicitate pentru a trece granița, dar nimeni nu menționează de carantină nici la dus, nici la întors. Sperăm să fim capabili să salvăm măcar o parte din acest sezon”. 

Și-n Serbia, la fel ca-n România, majoritatea agențiilor de turism au anulat vacanțele până-n 15 iunie. Astfel, sigur este că până-n 15 iunie nu va exista turism, spun ei. 

Serbia are 10.438 de cazuri de COVID-19, 225 de morți și 4.301 recuperați. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel