Grecia a aprobat aderarea Macedoniei de Nord la NATO
Majoritatea deputaţilor greci au aprobat vineri seară viitoarea aderare a Macedoniei de Nord la NATO, ultima etapă a acordului greco-macedonean asupra schimbării numelui micului stat vecin din Balcani, relatează AFP.
Parlamentul de la Atena a votat pentru ratificarea "protocolului privind aderarea la NATO a Macedoniei de Nord", cu 153 de voturi pentru, 140 contra şi o abţinere. "Doresc să urez bun venit Macedoniei de Nord, o ţară prietenă a Greciei, o ţară care trebuie să fie un aliat în eforturile noastre pentru a instala securitatea, stabilitatea şi pacea în regiune", a declarat premierul Alexis Tsipras în faţa deputaţilor. "Istoria ne va judeca. Cred că ne-am îndeplinit datoria patriotică", a spus el chiar înainte de vot. Ambasadorii celor 29 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice au semnat miercuri protocolul de aderare a Macedoniei la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice drept al 30-lea membru al organizaţiei.
Atena s-a opus până în prezent acestei aderări
Atena s-a opus până în prezent acestei aderări cât timp Macedonia nu îşi schimbă numele. Cele două ţări au semnat în iunie acordul zis de la Prespes (sau Prespa) care schimbă numele Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în "Republica Macedonia de Nord". Parlamentele macedonean şi grec au adoptat succesiv acest acord care pune capăt unei dispute diplomatice de aproape 30 de ani între cele două ţări. În baza acordului, deputaţii greci trebuiau să voteze acordul privind aderarea Macedoniei de Nord al NATO şi să notifice Skopje despre votul lor.
Macedonia de Nord poate de acum să notifice schimbarea numelui său la ONU care o va adopta. Aderarea Macedoniei de Nord la NATO va deveni efectiva după ce toate statele membre vor ratifica protocolul. Procesul a durat un an în cazul Muntenegrului. Obiectivul este aderarea odată cu summitul NATO din decembrie de la Londra, dar Macedonia de Nord urmează în principiu să participe ca "invitată" la o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO, în aprilie, la Washington.
Vezi şi: Românii au talent. Cine a primit primul Golden Buzz
Huidu, la volan după accidentul cu morți. A expirat interdicția
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News