Data actualizării:
Data publicării:

Grampet-GFR a aderat la Ruta Trans-Caspică. Premieră în Europa

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Cale ferată
Cale ferată

Grampet, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est, aderă la asociaţia Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (Trans-Caspian International Transport Route – TITR), un proiect inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan pentru dezvoltarea unui nou coridor de transport multimodal, ce leagă Asia – Europa.

Aderarea grupului Grampet-GFR la Rută Trans-Caspică reprezintă o premieră pentru industria feroviara europeană.

„Suntem onorați să ne alăturăm acestui parteneriat care ne aduce mai aproape de obiectivul strategic pe care l-am conturat încă de acum 20 de ani – acela de a lega pe calea ferată Marea Nordului de Marea Chinei de Est", spune Gruia Stoica, Președintele Grupului Grampet. „La acel moment, eram doar o companie antreprenorială dintr-o țară mică, aflată la granița dintre două continente. Astăzi suntem unul dintre liderii industriei europene de profil și prima societate europeană care devine membru al acestei alianțe strategice".

Operatorii feroviari din cadrul Grupului Grampet dețin și exploatează un parc de aproape 20.000 de vagoane și 400 de locomotive. Acești operatori transportă anual un volum de aproximativ 22 milioane de tone de marfă, dintre care peste 20% la nivel european.

Dezvoltarea traficului intermodal

Oficialii companiei estimează că aderarea la Ruta Trans-Caspică va conduce la dezvoltarea traficului intermodal atât în România, cât și în țările vecine.

„Prin acceptarea Grupului Grampet ca membru al TITR se finalizează construcția unei noi rute China – Uniunea Europeană. Practic, în acest coridor deschidem cinci țări din comunitate (România, Ungaria, Bulgaria, Croația și Austria), prin operatorii feroviari care fac parte din grup. Este o confirmare a faptului că și în România sunt companii cu capital privat, capabile să participe în proiecte internaționale complexe", subliniază Sorin Chinde, directorul general Grup Feroviar Român, scrie Clubferoviar.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel