Gorj: Decizie pentru angajații AJOFM cercetaţi pentru mai multe infracţiuni
Judecătoria Motru a respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurori împotriva fostului director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi a patru angajaţi ai instituţiei, cercetaţi pentru mai multe infracţiuni, fiind puşi sub control judiciar.
Cei cinci angajaţi ai AJOFM Gorj au fost reţinuţi miercuri seara de poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Andrei Lazăr, aceştia sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi abuz în serviciu constând în întocmirea de dosare fictive de şomaj prin care şi-au însuşit suma de aproximativ 473.000 lei.
[citeste si]
'La data de 18 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi abuz în serviciu, procedând la reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a cinci inculpaţi, trei femei şi doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 39 şi 64 de ani, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Din probatoriul administrat în dosar a reieşit faptul că, în perioada 2002 - 2012, suspecţii au întocmit în fals un număr de 140 de dosare de şomaj, în scopul de a obţine beneficii materiale pentru sine şi pentru alţii, prejudiciind bugetul asigurărilor de şomaj cu suma de 473.000 lei', a precizat Andrei Lazăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News