Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că Raportul CE relevă faptul că cel mai mare rău, pentru România, rămâne problema corupţiei, ea adăugând că recomnadările şi vulnerabilităţile cuprinse în document nu reprezintă o surpriză."Din Raportul CE, cred că cel mai mare rău sau cel mai mare of în continuare rămâne pentru România corupţia şi mai ales corupţia la nivel înalt. Dacă în raportul anterior erau menţionate cazuri gen Păsat şi Ridzi, azi ni se atrage atenţia pe faptul că nu există o strategie robustă a luptei anticorupţie şi, mai mult decât atât, ni se atrage atenţia că, din pricina instanţelor de judecată, foarte multe dosare nu sunt finalizate şi foarte multe sunt aproape de termenul de prescripţie", a spus Gorghiu, citat de Mediafax.
Ea a arătat că este de acord cu faptul că justiţia din România trebuie repsonsabilizată, apreciind că acest lucru s-ar face mai uşor dacă ar exista un dialog real între Parlament, Ministerul Justiţiei şi CSM.
"Ministerul Justiţiei ar trebui să-şi facă treaba şi să provoace mult mai des acest dialog", a spus Gorghiu.
Deputatul PNL a precizat, în ceea ce priveşte problema Codurilor, că Ministerul Justiţiei a încheiat contracte de consultanţă cu un consorţiu care trebuia să finalizeze studiile de impact până la 1 aprilie 2011, în condiţiile în care un contract costa 1.065.000 Euro, rezultatul fiind că acestea nu au ieşit nici măcar acum, iar în octombrie intră în vigoare Codul Civil.
Gorghiu a mai spus că judecătorii, la ora actuală, nu sunt deloc pregătiţi pentru a putea face modificările pe care le presupun noile coduri şi a menţionat că este de acord că sistemul de recrutare în magistratură întâmpină dificultăţi.
În ceea ce priveşte solicitarea CE de a se elabora o lege pe confiscarea extinsă, Gorghiu a spus că acest punct din raport e depăşit, în condiţiile în care USL a depus în ultima zi din sesiunea parlamentară un proiect de lege în acest sens.
"Nu e nicio surpriză raportul. Ne aşteptam la aceste recomnadări şi vulnerabilităţi în concluziile raportului, pe care PNL de foarte multă vreme le-a enunţat public", a concluzionat Gorghiu.
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul privind progresele înregistrate de justiţia din România. Documentul recomandă ca România să dovedească un istoric de decizii de management în sistemul judiciar adoptate în mod transparent şi obiectiv, inclusiv prin sistemul de promovare la ICCJ, solicită măsuri pentru intrarea în vigoare a noului Cod Civil şi cere României rezultate în anchetele vizând spălarea banilor şi lege pentru confiscarea extinsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News