Google omagiază femeia cu ocazia zilei de 8 Martie
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Google a pus pe pagina sa de căutare un Doodle special pentru acest eveniment, unde însemnele feminității și florile care apar în logo ar trebui să le reamintească doamnelor că trebuie să sărbătorească, iar domnilor le atrage atenția că trebuie să fie atenți cu cele care le sunt alături azi.
Sărbătorită în peste 50 de țări, anul acesta se împlinesc 100 de ani de la prima aniversare a Zilei Femeii și a fost considerată la început o expresie a luptei femeilor muncitoare pentru drepturile lor.
În 1910, pe 19 martie, Austria, Germania, Danemarca şi Elveţia celebrau această zi, la care au participat aproximativ un million de femei şi bărbaţi, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care în 1975, a declarat ziua de 8 martie Ziua Internaţională a Femeii.
În 2011, secretarul general ONU, Ban-Ki Moon a ținut să pună accentul pe o reprezentare mai bună a femeilor în politică și în posturi cheie din sectoarele economice pentru a ajunge la o societatea paşnică, sustenabilă şi justă, deși constata cu regret că "în 2011, femeile rămân cetăţeni de mâna a doua", în mesajul adresat femeilor.
În prezent, Ziua Femeii este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.
Popularizată mai mult ca "Ziua Mamei" în perioada comunistă, în România, încă se mai obișnuiește a fi sărbătorite mamele, bunicile, soțiile de 8 Martie, chiar dacă Ziaua Mamei a fost decretată, din 2010, prima duminică a lunii mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News