Data publicării:
Glioblastomul, foarte prezent la tineri. Matei Bâră (SANADOR): Orice minut contează! / video
Dr. Matei Bâră (SANADOR) a vorbit despre cancerul cu o rată mică de supraviețuire.
„La tumorile cerebrale trebuie să împărțim puțin localizările, pentru că sunt unele tumori cerebrale care merg bine, altele care merg foarte, foarte prost. Dintre cele care merg bine, de cele mai multe ori, sunt meningioamele de grad scăzut, la care câteodată nu este nici măcar necesară intervenția chirurgicală sau radioterapia ca tratament local sau astrocitoamele de grad scăzut care au o rată de răspuns foarte bun la tratamentul chirurgical și apoi la radioterapie.
La glioblastoamele sau astrocitoamele cu factor de pronostic negativ, cu grad crescut, tratamentul în realitate, chiar dacă este un tratament cu o doză curativă, este paleativ, pentru că noi reușim doar să creștem supraviețuirea pe un termen de câteva luni în plus față de cazul în care nu ar face tratament.
De exemplu, la glioblastoame, care sunt în categoria cea mai nefavorabilă din punct de vedere al pronosticului, dacă un pacient nu efectuază niciun tratament, are un pronostic de câteva luni, dacă efectuează tratamentul, are un pronostic cam de un an, doi ani. Dar majoritatea pacienților, cam într-un an, un an și jumătate au supraviețuirea, cu tot tratamentul”, a spus Matei Bâră, medic specialist radioterapie, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.
„Din păcate, avem și foarte mulți tineri cu glioblastoame și atunci orice lună în plus, orice minut în plus contează foarte mult, pentru că nu contează neapărat vârsta pacientului, ci contează că trebuie să creștem cât se poate de mult aceată supraviețuire”, a subliniat specialistul.
Dr. Matei Bâră (Sanador), interviu la DC News și DC Medical
Citește și...
Chimioterapie vs. radioterapie. Dr. Matei Bâră (SANADOR): Efectele biologice sunt diferite
Dr. Matei Bâră a explicat care este diferența dintre radioterapie și chimioterapie în tratamentul pacienților oncologici.
„Radioterapia este unul din tratamentele oncologice, este unul din tratamentele locale pa care putem să îl folosim în cazul bolilor oncologice, este u tratament local, ca şi chirurgia. Aceasta este efectuată în funcție de stadiul bolii, de localizare, de multe alte aspecte. Este integrativ în planul de tratament multimodal al fiecărui pacient oncologic dacă are indicaţie. Orice radioterapie la ora actuală este ţintită. Mulţi pacienţi întreabă.
Înainte, acum 30-40 de ani, radioterapia era tot locală dar cu efecte adverse foarte mari, cu toxicități foarte mari şi cu volume foarte mari. La ora actuală, s-a restrâns foarte mult volumul ţintă şi în acelaşi timp s-au putut creşte dozele şi atunci implicit s-au putut creşte eficacitatea acestui tratament pe zona pe care o iradiem. În anumite localizări avem reacții adverse mult mai reduse, comparativ cu anii anteriori. Atunci, da, radioterapia este ţintita", a spus dr. Matei Bâră.
Continuarea materialului, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News