Giurgiu. Rata şomajului în creştere ca urmare a înregistrării în baza de date a noilor absolvenţi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Purtătorul de cuvânt al AJOFM Giurgiu, Nicoleta Goleanu, a declarat luni, pentru Agerpres, că rata şomajului în judeţul Giurgiu este de 2,34%, în creştere faţă de luna anterioară ca urmare a finalizării înregistrării în baza de date a AJOFM Giurgiu a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, promoţia 2019.

'Numărul total al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Giurgiu la începutul lunii septembrie a fost de 1.922 persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 1.062 femei, valoarea ratei şomajului la nivelul judeţului Giurgiu în luna septembrie fiind de 2,34%, înregistrând o uşoară creştere faţă de cea existentă la finele lunii anterioare, de 2, 26%, creştere datorată, în principal, înregistrării în baza de date a agenţiei a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ - promoţia 2019', a declarat Nicoleta Goleanu.

Din numărul total de 1.922 şomeri înregistraţi, 576 persoane provin din mediul urban, iar 1.348 persoane provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri au vârste sub 25 de ani, respectiv 464 de şomeri, urmaţi de cei din grupa de vârstă de peste 55 de ani, respectiv 402, la polul opus se află persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 -29 de ani aici se regăsesc 75 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. În ceea ce priveşte structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire gimnazial şi profesional au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Giurgiu, respectiv 37,25%, şomerii cu studii liceale şi postliceale 32,47%, cei fără studii sau cu studii primare, 26,53%. Ponderea şomerilor cu studii superioare este de 3,75%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel