Giurgiu: Peste 4.500 de pachete cu ţigări pe care doi bulgari încercau să le introducă în ţară, depistate la frontieră
Peste 4.500 de pachete cu ţigări au fost descoperite de poliţiştii de frontieră giurgiuveni ascunse în două autovehicule conduse de doi cetăţeni bulgari care încercau să le introducă în România.
'Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse accizabile, astfel au fost selectate pentru control un autoturism şi un microbuz, conduse de doi cetăţeni bulgari cu vârste de 23, respectiv 45 de ani.
Cu ocazia controlului amănunţit, poliţiştii de frontieră au descoperit (...) cantitatea de 2.040, respectiv 2.520 de pachete cu ţigări, diferite mărci, toate având aplicate timbru fiscal bulgaresc. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că au cumpărat ţigările din Bulgaria şi urmau să le transporte în Germania, pentru a le oferi cadou unor cunoştinţe', se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.
Ţigările, în valoare totală de 78.060 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în ambele cauze poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de ţigări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News