• Ghinea acuză "oculta" care susține partidul AUR: Până nu se vor trezi cu asasinate, blegii din Sistem nu se vor învăța
Cristian Ghinea a făcut acuzații la adresa sistemului care încurajează AUR.
Cristian Ghinea, de la USR, susține că "sistemul" format din partidele vechi, serviciile de informații și o parte a presei "cultivă și încurajează" partidul AUR pentru ca acesta să devină "opoziția de mucava".
Cristian Ghinea și-a postat opinia pe pagina de Facebook și susține că acesta e modelul aplicat în anii 1920 cu Corneliu Zelea Codreanu și în anii 1990 cu Corneliu Vadim Tudor. În plus, el a mai scris și că George Simion ar fi un "lider vulnerabil, cu dosare de ce făcea când era mic printre blocuri".
Iată mesajul integral al lui Cristian Ghinea
"Jocul în 3.
Sistemul cultivă, încurajează și umflă un pol fascist în România. Pentru că Sistemului îi convine un partid fascist, umflat artificial și cu lider vulnerabil, cu dosare de ce făcea când era mic printre blocuri.
Sistemul nu tolerează polul Liberal, singurul modernizator, care este USR - amenințarea reală pentru Sistem.
Ăștia trebuie asfixiați: prin tone de rahat pe TV-uri, prin extirpare de la guvernare, prin dosare plasate înainte de alegeri.
Fasciștii? Băieți buni, facem poze cu ei. Vor sa spargă o primărie? Dă-i dreaku de usr-iști, bagă Georgică!
Filmul ăsta a mai fost în România în interbelic. Până nu se vor trezi cu asasinate făcute de băieții aștia, blegii din Sistem nu se vor învăța.
AUR crește și face agenda nu pentru ca e ceva special cu ei, ci pentru că sunt ajutați și încurajați de Sistemul partide-media-servicii. Fix cum a fost Codreanu în anii 1920 și Vadim Tudor în anii 1990.
E un joc în trei:
- Sistemul (tot la guvernare acum)
- Polul fascist, opoziția de mucava.
- Polul liberal, singura opoziție.
E simplu", a scris Cristian Ghinea, pe pagina de Facebook.
Reacția fostului ministru al Fondurilor Europene vine după ce George Simion și zeci de simpatizanți ai AUR au intrat cu forța în Primăria Timișoara.
Fritz - Simion, contre după revolta protestatarilor
Protestatarii au strigat la Primăria din Timișoara lozinci împotriva administrației locale, precum "Rușine să vă fie" și "Her Fritz, nu uita, Timișoara nu-i a ta".
Primarul timișorean a anunțat că a inițiat o anchetă la Politia Locală și acuză inclusiv Jandarmeria pentru că "nu au intervenit în niciun fel" pentru a împiedica pătrunderea protestatarilor.
"Este inadmisibil, au asistat impotente la acest act violent", a spus Fritz.
În tot acest timp, George Simion a spus că: "Declarațiile lui Fritz sunt mincinoase (...) Nu a fost niciun act de violență".
În plus, recent, un site de știri a mers împreună cu George Simion în campanie prin țară, promovând astfel mesajul transmis de AUR în teritoriu și la nivel central.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News