Data publicării:

Gheorghiță, despre vaccinarea la chiuvetă: Absolut rușinos

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță

Vaccinarea este o problemă de siguranță națională, iar cei care nu au înțeles acest lucru au o mare problemă, spune Valeriu Gheorghiță despre vaccinarea la chiuvetă. 

Președintele CNCAV dă asigurări că cei care au participat la astfel de acțiuni își vor primi pedeapsa cuvenită.

„Ne îngrijorează foarte mult și ne mâhnește această situație, pentru că este absolut rușinos pentru corpul medical care participă la astfel de acțiuni frauduloase și care încurajează astfel de acțiuni. Chiar astăzi am avut o discuție cu domnul ministru Lucian Bode legat de această temă și pot să vă garantez că în momentul de față toate structurile sunt implicate atât în identificarea celor care fac astfel de practici, cât și în derularea anchetelor pe mai departe pentru ca cei care au participat să își primească pedeapsa cuvenită. Toleranța față de astfel de activități este zero”, spune președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Vaccinarea este o problemă de siguranță națională

Astfel de fapte decredibilizează România la nivel mondial și în Europa, decredibilizează corpul medical și tot efortul făcut în pandemie, spune medicul: „trebuie să înțelegem că strategia de vaccinare a fost adoptată nu doar prin Hotărâre de Guvern, ci și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, deci vaccinarea este o problemă de siguranță națională. Dacă cineva nu a înțeles acest lucru până astăzi are o mare problemă”.

„Nu ne putem juca cu lucruri care afectează grav sănătatea oamenilor și credibilitatea României pe plan internațional. Este de neacceptat acest lucru, mai ales când vine din partea unui cadru medical”, a adăugat acesta.

Percheziţii, marți, în județele Bihor și Satu Mare

Mai multe percheziţii au avut loc, marți, în județele Bihor și Satu Mare. Procurorii au descins la 13 adrese într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă, în care ar fi fost emise peste 2.000 de certificate false. Conform unor surse din anchetă, instituția vizată de percheziții este un centru de vaccinare din Vama Petea.

VEZI ȘI: Cum se va organiza vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani în România

Români din Neamț, imunizați cu vaccinul greșit. Decizia autorităților la finalul anchetei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel