Gheorghe Nichita, în China într-o excursie primită drept şpagă
Gheorghe Nichita, primarul suspendat al Iaşiului, ar fi primit șpagă și o excursie în China în care, susţin surse judiciare ar fi mers alături de amanta Adina Samson, precizează Adevărul.
Gheorghe Nichita a fost pus sub acuzare pentru luare de mită de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, reținut de DNA.
Procurorii DNA spun că, în 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi", care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare din Iaşi, Gheorghe Nichita a pretins şi ar fi primit de la foloase necuvenite pentru atribuirea proiectului.
Proiectul a fost câştigat de asocierea UTI şi Information Business Consulting (IBC), fiecare dintre cele două firme, după cum susţine DNA, urmând a oferi mită primarului Nichita. „Acest lucru a avut la bază o înţelegere anterioară între inculpaţii Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) şi Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI), aceştia din urmă efectuând, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail şi al unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi daţi cu titlu de mită). De asemenea, demersurile au constat şi în elaborarea şi, ulterior, decontarea unor facturi pentru situaţii de lucrări conţinând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iaşi", susţine DNA într-un comunicat.
[citeste si]
Potrivit DNA, Nichita ar fi primit „o parte" din cei 10% ceruţi, dar şi reduceri privind cazarea la un hotel de lux, în perioada 2013-2015, din Bucureşti. De asemenea, în 2014, Nichita ar fi primit servicii de cazare în China la care ar fi participat angajaţi ai Primăriei Iaşi, dar şi oameni de afaceri, printre care şi Gabriel Mardarasevici.
Gheorghe Nichita ar fi fost în China alături de fosta sa iubită, Adina Samson, angajată în trecut la Primărie. Nichita ar mai fi obţinut beneficii privind achiziţionarea unor echipamente electronice, în perioada ianuarie-februarie 2014, în valoare de 20.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News