
George Cîmpanu a ajuns la Universitatea Cluj în perioada de transferuri de vară, de la Universitatea Craiova, sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon. Însă, fotbalistul a uitat de fair-play și a fost eliminat în minutul 80 al meciului cu UTA Arad, după ce și-a scuipat adversarul.
Arbitrul Radu Petrescu a fost informat din camera VAR. A mers la marginea terenului pentru a vedea imaginile. După ce a observat momentul în care Cîmpanu l-a scuipat pe Dumitrescu, arbitrul i-a arătat cartonașul roșu fotbalistului de la ”U” Cluj.
De menționat este faptul că, înainte de a fi eliminat de arbitru, antrenorul de la ”U” Cluj a vrut să îl schimbe pe Cîmpanu cu Tescan, dar Radu Petrescu a oprit schimbarea.
VIDEO
Universitatea Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0
Universitatea Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, într-o partidă din etapa a noua a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Popa (71), după un şut al lui Gabriel Simion respins de portarul Florin Iacob. U Cluj a jucat din min. 80 în zece oameni, după ce Alexandru Cîmpanu, aflat la meciul său de debut pentru şepcile roşii, a fost eliminat din cauza faptului că l-a scuipat pe Denis Dumitraşcu.
Gazdele au avut ocazii bune prin Cătălin Carp (21) şi Claudiu Micovschi (60), în timp ce U a ratat prin Ovidiu Bic (45), portarul, Iacob respingând în bară. U venea după cinci meciuri fără victorie în Superligă, trei egaluri şi două eşecuri. Ambele victorii ale clujenilor au venit în deplasare în acest sezon.
U nu o mai învinsese pe UTA în deplasare în prima ligă din 26 noiembrie 1994, când câştiga cu 2-0. Cele două echipe s-au întâlnit de 66 de ori în principala competiţie internă, de 31 de ori s-au impus arădenii, de 22 de ori a câştigat U, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate. În meciurile de la Arad bilanţul este, potrivit LPF, de 34 de meciuri, 23 victorii UTA, 7 remize, 4 succese U Cluj.
AFC UTA Arad - FC Universitatea Cluj 0-1 (0-0), Arena Francisc Neuman - Arad A marcat: Daniel Popa (71). Cartonaş roşu: Alexandru Cîmpanu (Universitatea Cluj, 80).
VIDEO
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei) Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent: Marius Omuţ (Satu Mare) Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România accelerează spre criză. Coșea: Nu se va repeta 2007, intrăm într-o criză de tip „sandwich” din trei direcții. Prețul carburanților e începutul
- Kaki, 'fructul zeilor'! Opt beneficii uimitoare
- Nehammer și Karner, puși la punct de opoziția din Austria: Impertinență! Pur și simplu penibil. România și Bulgaria nu ne datorează nimic
- De ce câinele își ridică lăbuțele din față. 4 motive care explică acest comportament
- Zodia care trebuie să fie foarte atentă la bani. Daniela Simulescu: Sunteți nevoiți să vă spargeți pușculița / video
- CURS BNR 11 decembrie. Euro a sărit de pe platou. Aurul a scăzut sub 300 de lei
- Daniel Funeriu: Eu am introdus „Școala Altfel”, dar mă opun mai multor aspecte
- Interzis să mai conduci noaptea și pe autostradă dacă ești începător. Titi Aur, despre noua directivă a Uniunii Europene / video
- Deblocăm refuzul Austriei pentru Schengen, dar intrăm în blocajul unui alt stat. Tomac: România nu trebuie să mai cedeze nimic
- Românii sunt plătiți dacă reciclează. Studentă: „Super idee! Măcar pentru bani să o facem!” / „Efort mare din partea consumatorului. Nu toată lumea e dispusă să-l facă” / video