Data publicării:

Germania va lua măsuri împotriva criptomonedei Libra de la Facebook

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Guvernul şi banca centrală a Germaniei vor căuta modalităţi de a împiedica utilizarea criptomonedei Libra ca alternativă la monedele convenţionale, cum ar fi euro, scrie ziarul german Bild, citat marţi de DPA. 

Alegeri prezidentiale 2024

Un articol din Bild menţionează un document intern al Ministerului de Finanţe de la Berlin în care se exprimă îngrijorarea faţă de moneda digitală anunţată de Facebook. Ministerul a refuzat să comenteze informaţia, însă surse guvernamentale au declarat că criptomoneda constituie o provocare evidentă, inclusiv pentru băncile centrale, iar moneda unică europeană trebuie să rămână singura modalitate de plată în zona euro.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunţat în iunie lansarea Libra, care urmează să poată fi achiziţionată de anul viitor cu valute stabile, cum ar fi dolarul sau euro. Moneda virtuală va putea fi folosită apoi pentru achiziţii online sau de către persoanele care efectuează transferuri internaţionale de fonduri, pentru care în prezent suportă costuri ridicate. Unii activişti pentru protecţia datelor şi-au manifestat scepticismul faţă de proiect, iar secretarul Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, a avertizat că monedele digitale pot reprezenta 'un risc pentru securitatea naţională'.

Împotriva Libra s-au declarat şi preşedintele Rezervei Federale - banca centrală a Statelor Unite - Jerome Powel, ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, şi guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney. Miniştrii de finanţe din G7 urmează să discute despre moneda digitală miercuri, la Paris. Facebook a comunicat că va lansa Libra doar după ce primeşte aprobarea organismelor de reglementare şi că în prealabil trebuie eliminate orice motive de îngrijorare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel