Data publicării:

Georgescu: Cursul va reveni sub 4,5 lei, după clarificările de pe scena politică

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministru de Finanțe, Florin Georgescu, a afirmat, luni, că moneda naţională se va aprecia, iar cursul de schimb va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro după referendumul privind demiterea preşedintelui şi clarificarea situaţiei de pe scena politică.

[caption id="attachment_206651" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]

"Cursul e stabilit de Banca Naţională pe baza tranzacţiilor de pe piaţă. Ne afectează direct şi afectează cetăţenii în primul rând, dar şi firmele. Consider că e o evoluţie conjuncturală, cursul va veni înapoi, deci se va aprecia, cred eu, până la un nivel de sub 4,5lei/euro, cam de unde a plecat în momentul respectiv, ca efect al calmării şi clarificărilor de pe scena politică", a spus Florin Georgescu la Gândul Live.

 El a răspuns unei întrebări privind faptul că bătălia politică se reflectă în cursul de schimb şi afectează direct activitatea Ministerului Finanţelor Publice şi eforturile de relansare a economiei.

 Georgescu a ţinut să precizeze că nu este angajat politic, nefăcând parte în acest moment din niciun partid, iar poziţia este une de tehnocrat.

 Paritatea leu/euro a început să crească încă din urmă cu două săptămâni, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a intensificat aversiunea la risc a investitorilor. Astfel, în ultimele două săptămâni moneda naţională s-a depreciat cu 2,25%.

 Rata de referinţă leu/euro anunţată vineri de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5495 unităţi, iar cursul oficial pentru dolar a a urcat la 3,7274 lei/dolar, de asemenea un nou nivel record.

 Cotaţia de vineri arată o scădere a leului cu 5,32% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

 Faţă de dolar, pierderea anuală este de 11,62%, de la un curs de 3,3393 lei/dolar la sfârşitul lunii decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel