Data actualizării:
Data publicării:

George Ivaşcu, audieri Comisia de cultură. Absenţa, sancţionată în plen

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp
George Ivașcu, ministrul Culturii
George Ivașcu, ministrul Culturii

Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a declarat că va cere miercuri, în plen, explicaţii cu privire la atitudinea ministrului Culturii, George Ivaşcu, care nu s-a prezentat la audierile din la comisie.

'Conform articolului 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, miniştrii au acces la lucrările comisiilor; dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie. Guvernul trebuie înştiinţat cu cel puţin 24 de ore înainte cu privire la data, ora, locul şedinţei', a spus Ştirbu, la începutul şedinţei de marţi a Comisiei de cultură.

El a precizat că a trimis patru invitaţii către ministrul Culturii, prima - acum cinci săptămâni, iar la niciuna nu a primit răspuns scris din partea acestuia.

'Ultima adresă am trimis-o ieri (luni - n.r.), la ora 11,00. Am fost sunat de unul dintre secretarii de stat, care m-a asigurat că ministrul va fi prezent la comisie. Mâine (miercuri - n.r.), în plen, voi lua cuvântul şi voi solicita un punct de vedere oficial din partea acestui domn. (...) Nu ştiu dacă vreodată vreun ministru s-a comportat de asemenea manieră', a spus Ştirbu.

[citeste si]

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, urma să fie audiat marţi la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor în legătură cu manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial, promovate şi desfăşurate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Cu cinci minute înainte de începerea şedinţei, un secretar de stat de la Ministerul Culturii a venit la Parlament şi a anunţat că ministrul George Ivaşcu nu va fi prezent la comisie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel