Data publicării:

George H.W. Bush, însoţit de câinele său pe ultimul drum

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
George Bush S 2
George Bush S 2

Sully, labradorul lui George H.W. Bush, va călători alături de sicriul fostului preşedinte american, decedat sâmbătă la vârsta de 94 de ani, în zborul spre Washington, potrivit unei surse la curent cu pregătirile, relatează CNN pe pagina sa de internet.

Purtătorul de cuvânt al lui George H.W. Bush, Jim McGrath, a postat duminică o fotografie cu Sully culcat lângă sicriul acoperit de drapelul american al stăpânului său, însoţită de textul 'Misiune îndeplinită', conform ediţiei franceze a Huffington Post. Fotografia a devenit imediat un adevărat fenomen pe reţelele de socializare. Extrem de bine pregătit să ofere asistenţă, Sully a avut grijă până în ultimul moment de stăpânul său, care se deplasa cu foarte mare greutate din cauza bolii Parkinson de care suferea.

Poarta numele unui pilot erou

Labradorul a primit numele Sully după fostul pilot de linie Chesley B. 'Sully' Sullenberger III, care a devenit faimos după ce, în 2009, a reuşit să piloteze un avion cu probleme astfel încât aeronava a aterizat în siguranţă pe râul Hudson, salvând astfel vieţile celor 155 de pasageri. Sully va ajunge acum la Centrul Naţional Militar Medical Walter Reed, unde va ajuta alţi veterani, a scris într-o postare pe Twitter fostul preşedinte George W. Bush, fiul lui George H.W. Bush. 'Chiar dacă familia noastră îi va simţi lipsa acestui câine, suntem liniştiţi să ştim că va aduce aceeaşi bucurie în noua sa casă', a scris George W. Bush. Sully a fost trimis în această vară să fie alături de George H.W. Bush, după ce fosta primă doamnă Barbara Bush a decedat la începutul anului. Funeraliile lui George H.W. Bush vor avea loc miercuri la Washington şi joi la Houston, în Texas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel