În cele din urmă, şoferul a dat înapoi şi, însoţit de strigătele şi huiduielile protestatarilor, a reuşit să părăsească artera principală şi să se deplaseze pe una secundară. Al doilea autocar a fost oprit de aceeaşi protestatari în apropierea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
Şi acesta a trebuit să dea înapoi şi să se replieze pe o stradă secundară. Cele câteva sute de protestatari care s-au adunat în zona mitingului PSD au încercat să se apropie şi de un grup de membri PSD, care se deplasau pe jos de la miting, fiind însă opriţi de forţele de ordine.
Îmbrânceli cu jandarmii
Ei au adresat însă huiduieli, invective şi scandări cum ar fi "slugile lui Dragnea". Potrivit jandarmilor, deşi mulţimea de protestatari a fost agitată, nu s-au înregistrat victime în niciuna dintre tabere. La începutul mitingului PSD, pe treptele Palatului de Justiţie s-au adunat aproximativ 200 de protestatari, dar numărul acestora a crescut ajungând la aproximativ 1.000, în condiţiile în care li s-au alăturat şi oameni veniţi din judeţele Brăila şi Buzău. La mitingul PSD au participat câteva zeci de mii de persoane din municipiul Galaţi, dar şi veniţi din localităţile din judeţ sau din judeţele învecinate.
Pe timpul mitingului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, acuzând stări de leşin şi lipotimii, una fiind internată în spital, potrivit reprezentanţilor ISU Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol