România - Canada, cooperare militară. Gabriel Leş, discuţii la Bruxelles
Ministrul român al Apărării a avut, miercuri, o serie de întâlniri cu omologii canadian şi georgian.
Gabriel Leş, ministrul Apărării, a avut, miercuri, o întâlnire bilaterală cu omologul canadian, Harjit Singh Sajjan, cu prilejul Reuniunii informale a miniştrilor apărării din ţările membre ale NATO, care are loc la Bruxelles, precum şi cu cu ministrul georgian al apărării, Levan Izoria.
"Oficialul român a exprimat aprecierea pentru contribuţia substanţială şi constantă a Canadei la implementarea măsurilor de consolidare a flancului estic aliat, exemplificând prin participarea Canadei, în ultimii doi ani, la misiunile de poliţie aeriană consolidată de pe teritoriul ţării noastre", se arată în comunicatul MApN. Cei doi oficiali au discutat şi despre cooperarea în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, tema principală constituind-o misiunea militară pe care România o va executa, din toamna acestui an, în Mali.
"Cei doi oficiali au abordat subiectul referitor la contribuţia României la misiunea MINUSMA din Mali, începând cu luna octombrie a acestui an. Astfel, având în vedere că România va succeda Canada la îndeplinirea misiunii, cei doi miniştri au discutat aspecte generale pe care o astfel de contribuţie operaţională le implică, precum şi sprijinul pe care partenerul canadian l-ar putea oferi, prin prisma expertizei deţinute, în pregătirea participării ţării noastre la această misiune", se menţionează în comunicatul MApN.
Discuţii cu ministrul georgian al Apărării
Tot în cursul zilei de miercuri, ministrul Apărării s-a întâlnit, tot la Bruxelles, cu ministrul georgian al apărării, Levan Izoria, cu care a abordat subiecte de interes reciproc privind cooperarea militară bilaterală, evoluţiile recente ale situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre, precum şi cooperarea NATO-Georgia.
Gabriel Leş a subliniat că ţara noastră va continua să sprijine activ procesul de reformă şi modernizare a forţelor armate georgiene, în scopul întăririi sistemului de apărare şi creşterii interoperabilităţii cu statele aliate. De asemenea, ministrul român a apreciat participarea operaţională consistentă a Georgiei la eforturile Alianţei de consolidare a securităţii şi stabilităţii regionale şi internaţionale, în special în ceea ce priveşte misiunea Resolute Support din Afganistan.
Vezi şi: Acord. Polonia investește în apărare
Vouchere de vacanță 2019, utilizare. Corina Martin: Trebuie să știți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News