Fuziunea PDL-PNL, aprobată de Tribunalul București. PDL dispare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Tribunalul București a admis, luni, cererea privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal. Noua formațiune se va numi PNL, urmând ca cele două partide care au fuzionat PNL și PDL, să fie șterse din registru, transmite Agerpres.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Deocamdată, PNL și PDL și-au unit forțele sub formă de fuziune, cu numele de Alianța Creștin Liberală, în vederea alegerilor prezidențiale.

Reprezentanții PDL și PNL au aprobat pe 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire și statutul noului partid iar pe 5 august au depus documentele la Tribunalul București.

Protocolul prevede că numele noului partid va fi Partidul Național Liberal, cu denumirea prescurtată PNL, alegerile interne urmând să se desfășoare pe baza statutului noii formațiuni începând cu 1 ianuarie 2017.

Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele, sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțuri rotunjite, acesta fiind și semnul electoral al noului partid.

Avertisment Pârvulescu pentru Blaga și Iohannis, în cazul Dragnea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel