Funeriu chemat în Parlament să dea socoteală pentru dezastrul de la Bac
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este invitat, miercuri, să prezinte comisiilor reunite de învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului activitatea ministerului în pregătirea şi desfăşurarea sesiunii 2011 a bacalaureatului.
"Comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la fel ca şi întreaga societate românească, sunt profund preocupate de modul în care a fost organizat şi s-a desfăşurat examenul de bacalaureat, sesiunile 2011, de rezultatele acestui examen şi, mai ales, de măsurile ce au fost sau ar fi trebuit întreprinse pentru a preîntâmpina finalul catastrofal al acestui examen. Este motivul pentru care domnul Petru Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a fost invitat să prezinte în faţa Comisiilor reunite, în data de miercuri, 14 septembrie 2011, ora 14,00, o informare cu privire la activitatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de pregătire şi desfăşurare a examenul de bacalaureat, sesiunile 2011", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei, deputatul Cristian Dumitrescu.
Parlamentarii îi solicită lui Funeriu să răspundă la mai multe întrebări pe marginea organizării bacalaureatului, una dintre acestea fiind legată de modul în care prezenţa camerelor video au influenţat acest examen.
Cristian Dumitrescu mai precizează că cele două comisii pentru învăţământ ale Parlamentului vor lua în discuţie iniţiative legislative menite să îmbunătăţească pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele examenului naţional de bacalaureat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News