Funcţionarii din Primăria Petroşani, speriaţi de Curtea de Conturi
Angajaţii din primăria Petroşani au mai primit o lovitură...la buzunar, asta după ce inspectorii de la Curtea de Conturi au descoperit acordarea unor sporuri fără acoperire legală, informează citynews.ro.
Autor: Adrian Stroescu
Este vorba despre bani pe care funcţionarii publici i-ar fi primit în urmă cu mai multe luni, dar deocamdată nimeni nu a fost notificat. Mai mult, responsabilii din Primărie spun că, până acum, nu au primit nimic concret, dar nu neagă că există astfel de zvonuri. „Deocamdată sunt doar zvonuri pe care nu le putem confirma. Până în acest moment nu am fost notificaţi în scris cu privire la faptul că ar trebui funcţionarii să restituie anumite sume de bani. Ştim Doar că până acum câteva zile Curtea de Conturi a verificat activitate primăriei şi că inspectorii şi-au încheiat activitatea”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt la Primăria Petroşani.
Inspectorii Curţii de Conturi Hunedoara au verificat activitatea financiar contabilă a Primăriei din Petroşani timp de mai multe luni, iar eventualele nereguli este posibil să le sesizeze în scris în perioada următoare.
Totuşi, funcţionarii publici mai au, înainte de a restitui banii, o cale legală prin care pot chiar să conteste acest gen de nereguli, în instanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News