Fructul oprit sezonul 2 episodul 3. Video
Fructul oprit. Noul sezon „Fructul oprit" continuă, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, cu un episod care nu trebuie să fie ratat.
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Episodul din această seară din noul sezon "Fructul oprit", pe care Antena 1 îl va difuza de la ora 20.00, continuă povestea serialului semnat de Ruxandra Ion și aduce în fața telespectatorilor momente pline de suspans, emoție și iubire. Sonia revine în locul în care a vrut să renunțe la viață, la Barajul Paltinu, și își amintește părți importante din trecutul ei. "Mi-am amintit. Aici am vrut să mor, am vrut să termin cu suferința, cu chinul, cu lacrimile. Aici am vrut să se termine totul", le spune Sonia (Michaela Prosan) celor doi bărbați, Alex (Petru Păun) și Adrian (Bogdan Albulescu), care au venit să o oprească să facă vreun gest necugetat.
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Marius Cristescu (Bogdan Stanoevici) este hotărât să-și ducă planul de răzbunare mai departe. „Când am intrat pe poarta pușcăriei, în care am stat opt ani de zile complet nevinovat, mi-am promis că voi face bani, mulți bani, și cu banii ăștia o să construiesc școli, spitale, o să mă ocup de orfani, în fine de toți oamenii fără noroc", spune el. „Cei care m-au făcut să sufăr, vor suferi la rândul lor, și abia atunci lumea asta va fi a mea", este dorința sa puternică.
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Aniversarea Roxanei (Carmen Tănase) nu trece neobservată, iar la petrecere iau parte Doina (Virginia Rogin), Margareta (Ana Ciontea), Sonia și Adrian, dar și copiii Victor și Traian (Călin și Victor Popescu). Cristescu profită de această întâlnire și le povestește invitaților cum a luat naștere averea sa. "Imaginați-vă Polinezia Franceză și oceanul turcoaz, locul în care se vor zămisli perlele negre", spune el.
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Liniștea în casa Caragea a dispărut odată cu apariția Soniei. „În casă este o tensiune permanentă, iar eu nu mai pot s-o duc, mă seacă de energie și nici nu mai știu ce să-I spun copilului. Nu știu ce s-o mai mint", mărturisește Ana. Ioan încercă să mai destindă situația și îi propune Anei să meargă, împreună cu Mara (Maria Nicole), într-o loc care să le aducă zâmbetul pe chip. Ana (Cristina Ciobănașu) întâmpină probleme și cu fratele său, Petru (Bogdan Iancu), pe care îl găsește la o cursă de mașini, împreună cu prietenii lui – Suedezu (Gabriel Ciocan) și Fane (Emanuel Baroc).
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Și cuplul Tanța – Costică (Doinița Oancea – Liviu Vârciu) întâmpină probleme. "Gândește-te un pic! Ce va fi cu noi peste zece ani? O să avem și noi un copil, probabil, nu?! Copilul nostru o să meargă la școală. Și, la școală, profesoara o să-l întrebe: «Mă, ce e taică-tău și cu măică-ta?». Și ce o să răspundă? Servitori! Asta îți dorești?", îi zice Costică soției sale.
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Ce se va întâmpla cu Sonia, Adrian și Alex, ce misiune îi dă Marius Cristescu Izei (Ioana Blaj) pentru a-l ajuta să se răzbune, cum decurge petrecerea aniversară a Roxanei, acestea sunt doar câteva dintre momentele care pot fi urmărite, în episodul 3 „Fructul oprit", diseară, de la ora 20.00.
Fructul oprit, 12 septembrie 2018. Cel de-al doilea sezon al serialului „Fructul oprit" se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News