Fregata norvegiană KNM Helge Ingstad s-a ciocnit de tancul petrolier Sola TS în Hjeltefjorden, un fiord din Norvegia, la nord de terminalul Sture din insula Hygaland.
Echipajul de 137 de persoane a fost evacuat din "KNM Helge Ingstad", informează Centrul de Coordonare și Ajutor din sudul Norvegiei. Opt dintre aceștia au suferit leziuni minore, dar toți militarii sunt în siguranță, a informat marina norvegiană la o conferință de presă.
Fregata a luat apă fiind la un pas de a se scufunda. Vremea în zonă este bună, iar fregata este chiar lângă țărm. Ca și alte nave, fregata poartă arme, ca rachete, torpile și încărcături de adâncime.
Tancul de transport Aframax "Sola TS", nu este în pericol și nu este raportată scurgere de petrol de la cisternă. Există aproximativ 625.000 de barili de țiței la bord.
Coliziunea a avut loc joi în jurul orei 4, în timp ce fregata era în drum spre baza navală Haakonsvern, lângă Bergen, după ce a participat la exercițiul Trident Juncture al NATO. Exercițiul s-a încheiat la 7 noiembrie.
"KNM Helge Ingstad" (F313) este una dintre cele cinci fregate ale navei norvegiene din clasa Fridtjof Nansen. Nava de război a fost lansată în noiembrie 2007. Nava de 134 metri lungime are 5.290 de tone cu încărcătură completă. Nava este numită după un faimosul explorator norvegian în Arctica, la fel ca și celelalte patru fregate din marina norvegiană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto