Franța pierde ratingul maxim „Aaa” din partea Moody's
Vești proaste pentru statele membre UE. A doua economie care asigură bugetul Uniunii, cea a Franței, a fost retrogradată de către agenția de evaluare financiară Moody's. Astfel, calificativul de țară al Franței a fost retrogradat cu o treaptă, de la nivelul maxim posibil „Aaa” la „Aa1”, ca urmare a înrăutățirii perspectivelor economice, anunță MarketWatch.
„Perspectiva economică pe termen lung a Franţei este afectată de mai multe dificultăţi structurale, incluzând pierderea graduală şi susţinută de competitivitate, dar şi rigiditatea pieţei muncii, precum şi a celei de bunuri şi servicii”, se arată într-un comunicat Moody's.
Agenţia de rating susține, de asemenea, că perspectiva fiscală a Franţei este una nesigură și reprezintă un real motiv de îngrijorare. În plus, rezistenţa Franţei la viitoare şocuri din zona euro devine mai greu de anticipat, arată analiştii.
Perspectiva ratingului suveran al Franţei rămâne negativă.
Retrogradarea din partea Moody's urmează unei decizii similare a Standard & Poor’s în ianuarie şi creşte presiunea asupra preşedintelui, Francois Hollande, pentru identificarea de căi de a susţin creştera economică.
Costurile de împrumut ale Franţei au atins un minim record în august, de 2% pentru obligaţiunile pe zece ani în timp ce pentru scadenţele mai scurte a înregistrat chair randamente negative. Randamentul titlurilor pe zece ani se situa luni la 2,07%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News