Data publicării:
Franţa, în faţa unor noi restricţii din cauza COVID-19. "Nicio măsură nu trebuie exclusă"
Consiliul de securitate şi apărare al Franţei se reuneşte, marţi, pentru a da noi decizii privind pandemia.
După ce ţara a fost închisă în primăvară, autorităţile de la vârf vor să evite un nou lockdown generalizat.
"Ştim foarte bine eficienţa măsurilor de restricţie, dar ştim şi efectele adverse pe care le au. Preşedintele şi premierul vor să evite acest scenariu cu orice preţ. Pentru că nu doar virusul ucide, ci şi sărăcia. Închiderea azilelor de bătrâni şi izolarea care rezultă, spre exemplu, poate duce la moartea vârstnicilor, la fel ca virusul", se arată în Le Monde.
"Nicio măsură nu trebuie exclusă"
Premierul Franţei, însă, dă de înţeles că şi lockdown-ul total este o soluţie.
"Nicio măsură nu trebuie exclusă atunci când vedem situaţia din spitalele noastre", a declarat luni premierul Franţei, Jean Castex.
Consiliul de Apărare va avea o şedinţă marţi, când vor fi decise noile măsuri. Astfel, există posibilitatea instaurării unei ore după care populaţia nu va mai avea voie pe străzi, iar magazinele vor fi închise.
"Reduceţi rata de reproducere a virusului"
Pentru oamenii de ştiinţă, dacă primul val a venit prin surprindere, cel de-al doilea ar trebui tratat cu răspunsuri concrete. Pentru încetinirea circulaţiei virusului, transmit epidemiologii, se poate purta mască, se poate purta distanţa şi se poate păstra igiena, dar de asemenea este important să fie limitate interacţiunile sociale.
"Nu sunt prea multe soluţii, în afară de lockdown, dar putem interpreta în feluri diferite", a declarat epidemiologul Antoine Flahault.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News