Data publicării:
Fotbalistul Cristi Tănase ar fi fost prins drogat la volan. ”A fost oprit pentru un control de rutină”
Cristi Tănase ar fi fost prins sub influența drogurilor la volan.
Fotbalistul Cristi Tănase ar fi fost prins drogat miercuri seara la volan, iar polițiștii i-ar fi suspendat permisul și i-ar fi întocmit dosar penal. Fotbalist talentat, Dodel nu se află la prima ispravă de acest gen. În iunie 2010, Cristi Tănase a rămas fără permis după ce a fost prins beat la volan, tot în Pitești.
”Piteșteanul Cristian Tănase, zis Dodel, fost fotbalist, a fost depistat, în această seară, drogat în trafic, de către polițiștii biroului rutier Pitești. Fostul fotbalist, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit pentru un control de rutină la marginea orașului, spre comuna Bradu.
Comportament ciudat
Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.
Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise”, au declarat surse polițienești pentru PRO TV.
În vârstă de 36 de ani, Cristi Tănase a jucat, printre alte echipe, și la FCSB, unde a fost căpitan și a câștigat titlul de campion, în 2015. Dodel a fost, de asemenea, și ”decarul” echipei naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News