'Este o atmosferă plăcută, trecem printr-o perioadă bună, sper să continuăm pe aceeaşi linie. Nu ştiu dacă există o presiune în plus că suntem pe loc de play-off, important e ca noi să creştem ca joc. Acum nu ne mai gândim la trecut, încercăm să luăm cât mai multe puncte în fiecare meci. Nu e nicio revanşă cu Botoşani, noi tratăm fiecare meci la victorie şi mâine vom încerca să luăm cele trei puncte', a declarat Man, vineri, într-o conferinţă de presă. Mijlocaşul ofensiv speră ca partida cu Botoşani să fie ultima pe care o dispută cu mască de protecţie pe faţă şi spune că nu se gândeşte deocamdată la un transfer în străinătate. 'Eu mă simt mai bine, sper să joc din ce în ce mai mult. Sper ca doar la acest meci să mai port acea mască. E dificil pentru că te incomodează şi de multe ori nici nu vezi cu ea. Nu e presiune mare pentru mine, sunt de 3 ani aici, câteodată eşti diamant, câteodată eşti cel mai slab. Asta este Steaua şi suntem conştienţi de ceea ce se întâmplă. Aşa e la fotbal, important este să treci peste. Nu mă gândesc să plec, vreau să cresc de la meci la meci, să-mi revin din punct de vedere fizic. Normal că fiecare jucător îşi doreşte să evolueze din punct de vedere fotbalistic, să plece la mai bine. Dar nu am în cap asta, să plec neapărat, vreau să-mi fac treaba cât mai bine aici. Nu ştiu ce campionat mi s-ar potrivi, poate Spania, din punct de vedere fotbalistic, dar dacă va veni o altă ofertă din altă parte e clar că voi lua o măsură. Cred că trebuie să ai şi noroc să prinzi un transfer bun', a mai spus Dennis Man. Partida FC Botoşani - FCSB, din cadrul etapei a 16-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol