Data actualizării:
Data publicării:

Fostul comandant al Armatei SUA din Europa, despre cum va fi afectată România în cazul unui război Rusia-Ucraina: Val masiv de refugiați

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fostul comandant al Armatei SUA din Europa, despre cum va fi afectată România în cazul unui război Rusia-Ucraina: Val masiv de refugiați / Foto: Facebook Frederick B. Hodges
Fostul comandant al Armatei SUA din Europa, despre cum va fi afectată România în cazul unui război Rusia-Ucraina: Val masiv de refugiați / Foto: Facebook Frederick B. Hodges

Fostul comandant al Armatei Statelor Unite în Europa a explicat cum ar putea fi afectată România de un posibil război la graniță.

În opinia generalului Frederick B. Hodges, fostul comandant al Armatei Statelor Unite în Europa, Rusia va invada Ucraina, cel mai probabil până la finalul lunii februarie. Analistul american a explicat și cum ar putea fi afectată România de un posibil război la graniță. Generalul în rezervă susține că un eventual conflict în Ucraina ar putea avea efectele rapide, chiar dacă indirecte, asupra statelor vecine.

VEZI ȘI: Ucraina nu va accepta nicio concesie în conflictul cu Rusia. Putin s-a pus singur în această situaţie (ministru de externe ucrainean)

"Posibil, un val masiv de refugiați, mai întâi în Moldova, apoi în România, la fel ca și în Ungaria, Polonia și așa mai departe. Va fi o problemă reală cu refugiații, în cazul unei ofensive! În al doilea rând, există posibilitatea reală a perturbării spațiului aerian românesc, în zona economică, dacă nu chiar și o problemă asupra apelor teritoriale, pentru că este evident că marina rusească va contraataca orice navă care se apropie de zona în care sunt organizate operațiuni navale și mă gândesc la coasta Mării Negre. (...) Și, nu în ultimul rând, ceva de care eu mereu am fost interesat este Dunărea. Acest fluviu de importanță strategică, cu transporturi importante pentru România și pentru restul Europei, cred că va fi o problemă care va afecta România," a declarat Frederick B. Hodges la Realitatea Plus.

VEZI ȘI: Iohannis anunță sancțiuni pentru Rusia. UPDATE / Declarații după CSAT

România va participa fizic la război?

Fostul comandant al Armatei Statelor Unite în Europa nu exclude nici posibilitatea ca România să participe fizic la război, în cazul în care conflictul din Rusia și Ucraina escaladează.

"Situația poate scăpa de sub control, depinde de cum decurg ostilitățile. (...) Dacă nu terestru, în mod cert există posibilitatea ca trupele rusești să împiedice intervenția NATO, prin România, în Ucraina," a mai spus Frederick B. Hodges.

VEZI ȘI: Românii cred că NATO îi va apăra în cazul unui război în Ucraina. Admirația pentru Putin, mai mare în rândul tinerilor-sondaj INSCOP

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel