Fostul ambasador al Vaticanului în Franţa, Luigi Ventura, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pentru agresiuni sexuale asupra a cinci bărbaţi, transmite Agerpres, citând AFP. Tribunalul corecţional din Paris l-a găsit vinovat de toate capetele de acuzare pe prelatul italian de 76 de ani care a mai fost condamnat şi la vărsarea a 13.000 de euro cu titlu de daune morale pentru patru victime şi 9.000 de euro cheltuieli de judecată.
O premieră în istoria modernă a Vaticanului
Această afacere, care a izbucnit în februarie 2019 într-un context de scandaluri sexuale care afectau biserica catolică, a determinat Sfântul Scaun să ridice imunitatea nunţiului apostolic, o premieră în istoria modernă a Vaticanului.
O anchetă a fost deschisă după o sesizare de la primăria din Paris. Unul dintre funcţionarii săi a acuzat că i s-au pus mâinile pe fese în timpul unei ceremonii. După aceea, alţi patru bărbaţi ar fi reclamat în instanţă gesturi similare din partea lui Luigi Ventura, între ianuarie 2018 şi februarie 2019.
Verdictul, anunțat în lipsa inculpatului
Un bărbat care era pe atunci community manager la primărie a relatat despre o agresiune sexuală comisă în cursul aceleiaşi ceremonii din anul precedent. Un altul, pe atunci un seminarist în vârstă de 20 de ani, a raportat mai multe atingeri asemănătoare în timpul unei slujbe şi după aceea. La fel s-a întâmplat şi în cazul unui bărbat care participa la o petrecere franco-italiană într-un hotel de lux din Paris şi al unui înalt funcţionar în cursul unei reuniuni preparatorii a G7. Acesta din urmă nu a dorit totuşi să facă plângere şi s-a constituit în parte civilă.
Procesul a avut loc pe 10 noiembrie, în absenţa inculpatului, care nu a fost prezent nici miercuri, când s-a anunţat verdictul. Condamnarea pronunţată miercuri împotriva lui Luigi Ventura antrenează înscrierea sa în fişierul judiciar naţional automat al autorilor de infracţiuni sexuale (FIJAIS), notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Luptă acerbă pentru Primăria Capitalei. Rareș Bogdan: Acest candidat s-a născut speranță și a murit talent