Fost director CIA, îndoieli privind 'stabilitatea' SUA sub Trump
Un fost director al CIA îşi exprimă îndoielile privind 'stabilitatea' SUA sub Trump.
Fostul director al CIA John Brennan, cunoscut pentru criticile sale virulente la adresa lui Donald Trump, şi-a exprimat duminică îndoielile privind "stabilitatea" SUA sub preşedinţia acestuia, acuzându-l de coruperea instituţiilor ţării, informează AFP.
Brennan, care a fost şef al CIA în timpul lui Barack Obama, a avertizat într-un interviu la postul de televiziune NBC că "principiile democratice pe care este fondată ţara sunt pe cale de a se eroda".
Întrebat despre modul în care CIA ar putea evalua stabilitatea administraţiei, el a afirmat că "noi l-am considera ca un guvern foarte corupt care este în acest moment sub controlul acestui individ puternic care a putut corupe instituţiile şi legile ţării".
"Cred că nu mai este vorba de o democraţie dacă un autocrat (...) o are în mâinile sale", a adăugat el.
Instabilitate politică în SUA
Acuzându-i pe republicani că sunt "maleabili", Brennan a mai spus că, "dată fiind polarizarea ţării, există o mare instabilitate politică ce consumă guvernul în acest moment".
"Prin urmare, da, cred că există un adevărat semn de întrebare privind stabilitatea", a afirmat el.
Aceste afirmaţii survin în contextul în care Trump este ameninţat de o procedură de destituire pentru că i-ar fi cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei discuţii telefonice la 25 iulie, să îl ajute să adune informaţii compromiţătoare despre democratul Joe Biden, posibilul său rival de la alegerile din 2020.
Trump i-a revocat anul trecut accesul la informaţi clasificate lui Brennan, pe care l-a calificat drept "cel mai slab director al CIA din istoria ţării noastre".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News