Evenimentul face parte din programul misiunii economice indiene ce se va deplasa în România în perioada 18-20 septembrie, cu prilejul vizitei oficiale a vicepreşedintelui Indiei, Venkaiah Naidu.
Forumul oferă participanţilor din cele două ţări oportunitatea de a întâlni potenţiali parteneri de afaceri, de a construi noi parteneriate, dar şi de a le dezvolta pe cele existente. De asemenea, cu prilejul vizitei delegaţiei indiene, va avea loc semnarea acordului de colaborare între Camera bucureşteană şi Confederaţia Indiană a Industriilor (CII).
Delegația indiană
Din delegaţia indiană fac parte oameni de afaceri ce activează în: agricultură şi prelucrarea produselor alimentare, industria farmaceutică, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, industria auto, turism şi ayurveda (medicină tradiţională indiană).
Vizita vicepreşedintelui Indiei, Venkaiah Naidu, este inclusă în programul ce marchează aniversarea a 70 de ani de relaţii diplomatice între India şi România, iar componenta economică a vizitei are menirea de a încuraja proiectele de investiţii, comerţul şi contactele bilaterale între cele două comunităţi de afaceri.
Schimburi bilaterale
În anul 2017, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 642 milioane de dolari (+26,9% faţă de anului anterior), din care exportul a fost de 306 milioane de dolari (+30,1%, comparativ cu anul 2016 şi cea mai înaltă valoare din ultimii 9 ani), iar importul de 336 milioane de dolari (+24,2%, comparativ cu 2016).
Tendinţa de creştere a schimburilor comerciale româno-indiene a continuat şi în prima jumătate a anului curent, când volumul total s-a majorat, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, cu 48,2%, din care: exportul cu 32,8%, iar importul cu 59,2%.
India este în prezent al doilea partener al ţării noastre din Asia (după R. P. Chineză, depăşind Japonia şi Republica Coreea).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă