Data publicării:

Ford amână investițiile: Își revizuiește perspectivele privind Europa

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pexels/ Ford
foto pexels/ Ford

Ford pune în așteptare deciziile anunțate pentru Europa. 

Ford își revizuiește perspectivele în Europa. Investiția din Spania, amânată

Ford a anunţat miercuri că amână investiţiile în producţia din Spania, din cauza ”revizuirii perspectivelor privind Europa”, dar a dat asigurări că îşi menţine angajamentele faţă de fabrica din Valencia, transmite Reuters, conform Agerpres. 

În iunie, Ford informase că a ales uzina sa de la Valencia drept facilitatea preferată pentru asamblarea de vehicule bazate pe următoarea arhitectură de vehicule electrice. La Valencia sunt aproximativ 6.000 de angajaţi, iar maşinile electrice urmau să fie produse din a doua jumătate a acestui deceniu.

Ford ar urma să vândă doar vehicule electrice până în 2030


Ford a precizat că nu va solicita finanţare din fondurile europene de redresare alocate Spaniei pentru a investi în dezvoltarea de vehicule electrice până în iunie 2025, dar a informat că va colabora cu autorităţile pentru a identifica alte potenţiale surse publice de finanţare, în condiţiile în care ar urma să vândă doar vehicule electrice până în 2030.

Recent, premierul Pedro Sanchez anunţa că Spania va investi 4,3 miliarde de euro pentru a demara producţia de baterii şi vehicule electrice, folosind fondurile europene de redresare.

Planul autorităţilor de la Madrid, care urmează să atragă şi investiţii private, va include întregul lanţ de producţie, de la extragerea litiului la asamblarea celulelor de baterii şi fabricarea vehiculelor electrice, a explicat Sanchez.

Cu noul program de investiţii, Sanchez se aşteaptă ca până în 2030 contribuţia la PIB a sectorului auto să ajungă la 15%, de la aproximativ 10% în prezent.

Urmează să fie produs Ford Puma electric în România



În martie, Ford a anunţat planuri pentru şapte noi modele electrice în Europa, o uzină de asamblare de baterii în Germania şi un joint venture pentru producţia de celule de baterii în Turcia. Tot atunci, Ford a anunţat că în 2023 va începe să producă un nou automobil electric la uzina de la Koln, Germania, în timp ce o versiune electrică a modelului Puma ar urma să fie produsă la uzina din România, începând din 2024.

Ford se restructurează pentru a concura cu Tesla

 

Ford va opri vânzările de autoutilitare Transit Connect pe piaţa din Statele Unite până la finalul anului viitor şi a renunţat la planurile de a produce în Mexic noul model, a anunţat marţi publicaţia Automotive News, transmite Reuters.

În ultima perioadă, vânzările de Transit Connect pe piaţa americană au scăzut, iar anul trecut Ford a informat că s-ar putea confrunta cu penalităţi de până la 1,3 miliarde de dolari din cauza disputei îndelungate privind taxele de import plătite pentru vehicule.

În primele şapte luni din 2022, vânzările au scăzut cu 15% în Statele Unite, după un declin de aproximativ 25% anul trecut.

Producătorul auto va oprit importurile de autoutilitare Transit Connect pentru piaţa americană până la finalul anului viitor, susţine Automotive News, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reprezentanţii Ford nu au dorit să comenteze informaţia.

Luni, Ford a anunţat că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă, majoritatea în America de Nord şi India, deoarece se restructurează pentru a concura cu Tesla în cursa pentru a dezvolta vehicule electrice (EV).

Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel