FOCARE de COVID-19 printre fotbaliști. Vezi ce echipe au probleme din cauza inamicului invizibil
Mai multe echipe de fotbal din România se confruntă cu cazuri pozitive de COVID-19.
Doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic ai echipei de fotbal Rapid Bucureşti au fost confirmați pozitivi cu COVID-19, transmite Agerpres. Virgil Drăghia şi Rareş Lazăr sunt singurii jucători care au luat virusul, precizează clubul. Cei doi vor lipsi de la meciul cu FC U Craiova1948, de sâmbătă, din etapa a 7-a a ligii secunde, urmând a intra în izolare pentru 14 zile.
Un alt fotbalist rapidist infectat cu virusul este mijlocaşul Ştefan Pănoiu, care a fost testat pozitiv la în urma unui test făcut în cadrul acţiunii de pregătire de la naţionala U19, de la Snagov. Acesta a intrat în izolare pentru 14 zile, a anunţat, joi, FC Rapid. Trei meciuri din această etapă a Ligii a II-a au fost amânate din cauza cazurilor de coronavirus, SCM Gloria Buzău - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ASU Politehnica Timişoara - AFC Dunărea 2005 Călăraşi şi CS Aerostar Bacău - ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Cazuri COVID și la Politehnica Iași
Clubul de fotbal CSM Politehnica Iaşi a anunţat pe site-ul său oficial că în urma testărilor efectuate în ultimele zile au fost depistate 4 cazuri pozitive de coronavirus.
În urma testării jucătorilor, juniorilor din Academie, reprezentanţilor staff-ului tehnic şi administrativ în ultimele zile, patru rezultate au fost pozitive. Este vorba despre o persoană din administraţie şi trei jucători, unul fiind din Academie, anunţă clubul.
"Medicul Andreea Perju ţine legătura cu toţi şi nu sunt probleme deosebite. Îmi pare foarte rău pentru ei şi regret că, în ciuda respectării cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi, au apărut şi la noi cazuri. Vom vedea ce spun şi cei de la DSP şi vom face programul în consecinţă", a precizat preşedintele Ciprian Paraschiv.
Pentru a preîntâmpina orice alte probleme, jocul amical de sâmbătă, din deplasare, cu FC Botoşani, a fost anulat.
Alte echipe lovite de COVID-19
De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, Aerostar Bacău, FC Rapid, FK Csikszereda Miercurea Ciuc).
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News