Directiva europeană 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale va fi transpusă până la încheierea lucrărilor Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei şi ar fi fost deja implementată, dacă nu ar fi fost contestată de opoziţie, a declarat, vineri, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei, deputatul PSD, Florin Iordache.
"Am fost contestaţi permanent că nu trebuie implementată directiva. (...) Noi am elaborat un proiect de lege care s-a aflat la dispoziţia celor interesaţi. Săptămâna viitoare, împreună cu toţi cei care sunt interesaţi de această transpunere vom discuta în cadrul comisiei noastre, astfel încât, până la începutul vacanţei parlamentare să finalizăm", a subliniat Florin Iordache.
Directiva va fi transpusă
Întrebat dacă această directivă va fi transpusă, Iordache a confirmat. "Sigur. Este transpusă în acel proiect pe care l-am elaborat în cadrul comisiei, dar (...) colegii din opoziţie au blocat, au contestat. Şi, în aceste condiţii, până la finalizarea lucrărilor vom adopta un proiect care vizează transpunerea directivei", a adăugat preşedintele Comisiei pentru legile justiţiei.
Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei europene 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, conform site-ului executivului comunitar.
Directiva ar trebui să se aplice persoanelor fizice
Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil sunt consacrate în articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), articolul 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) şi articolul 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Directiva ar trebui să se aplice persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta ar trebui să se aplice din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni şi, prin urmare, chiar înainte ca persoana respectivă să fie informată de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt mod, cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat