Florin Cîțu a numit-o pe Mărioara-Artemis Gătej la Garda de Mediu, în locul lui Berceanu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Florin Cîțu / Foto: gov.ro
Florin Cîțu / Foto: gov.ro
Florin Cîțu a numit-o pe Mărioara-Artemis Gătej în funcția de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, în locul lui Octavian Berceanu. 

Marioara-Artemis Gătej a fost numită în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului interimar Florin Cîţu. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

Gătej s-a mai aflat la șefia Gărzii Naționale de Mediu anul trecut, înainte de a fi înlocuită cu Octavian Berceanu. 

VEZI ȘI: Preotul Constantin Necula a fost numit în Comitetul pentru Situații de Urgență Sibiu

Berceanu, demis de Cîțu pe fondul crizei din coaliție 

Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a fost demis de premierul Florin Cîțu în luna septembrie, în contextul crizei din coaliție. 

"Mulțumesc colegilor din GNM pentru ca au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naționale de Mediu. Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM să beneficieze de ajustarea echitabilă a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreună cu ministrul Tánczos Barna și căruia îi mulțumesc pentru spiritul de echipă", spunea Berceanu după ce a fost demis. 

La finalul lunii septembrie, Octavian Berceanu a dezvăluit că un ministru foarte recent al Mediului a încercat presiuni asupra sa, ca să se înmoaie. 

Prezent la Digi24, Octavian Berceanu a spus că un fost ministru al mediului a făcut presiuni politice asupra sa și l-a sunat să vadă dacă nu se mai "înmoaie". "I-am transmis că ne vom întâlni la DNA, DIICOT sau DGA", a afirmat fostul șef al Gărzii de Mediu. 

"În prima lună, au zis că poate găsim soluții, poate ne mai înmuiem, poate vedem întreaga paletă de soluții. Da. Dar, în momentul în care se intervine peste comisar, avem DIICOT, avem DGA-ul, avem DNA-ul. Și au încetat. Oameni politici”, a spus Octavian Berceanu, la Digi24. Acesta a răspuns astfel întrebării cu privire la posibile presiuni politice asupra sa, când era șef la Garda de Mediu. "Era panică că schimbam șefii", a menționat Berceanu, conform sursei citate. (Știrea, AICI.)

VEZI ȘI: Ciucă va depune programul de guvernare până sâmbătă seara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel