Florin Cîțu a ajuns în Ucraina
Florin Cîțu, președintele Senatului, a ajuns în Ucraina.
Potrivit Realitatea Plus, Florin Cîțu, președintele Senatului României, a ajuns în Ucraina. Vizita lui Florin Cîțu vine la o zi după ce premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, președintele PSD, a mers în Ucraina.
Din delegația condusă de președintele Senatului fac parte încă două persoane.
Fenechiu: Florin Cîţu - miercuri, în vizită în Ucraina
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, se află miercuri într-o vizită în Ucraina, împreună cu alţi doi oficiali, preşedinţi ai parlamentelor din alte două ţări europene, a anunţat liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu.
El a precizat că vizita lui Cîţu în Ucraina este separată de cea a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi a premierului Nicolae Ciucă, efectuată marţi, pentru că 'preparativele care au avut loc între Senatul României şi Republica Ucraina au vizat data de 27 aprilie'.
'Distinct, a existat vizita premierului şi odată cu el s-au dus şi ministrul de Externe şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Eu cred că este foarte bine că, în două zile consecutive, România este prezentă la nivel de vârf în Ucraina', a precizat Fenechiu, conform Agerpres.
Ciucă, după întâlnirea cu premierul Ucrainei: Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru fiecare crimă
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, după întâlnirea avută la Kiev cu omologul său ucrainean Denys Shmyhal, că România este dispusă să se implice în reconstrucţia Ucrainei şi să ofere în continuare sprijin pentru refugiaţii ucraineni. Şeful Guvernului a subliniat că vizita efectuată la Kiev arată disponibilitatea oficialilor români de a îmbunătăţi relaţiile cu statul vecin.
România condamnă în cei mai duri termeni încălcarea flagrantă de către Rusia a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, precum şi a obligaţiilor sale internaţionale, conform dreptului internaţional. ”Suntem alături de Ucraina în aceste vremuri dificile, pentru că securitatea Ucrainei înseamnă securitatea europeană şi euroatlantică. Lupta Ucrainei este, de asemenea, lupta pentru apărarea valorilor şi a libertăţilor noastre comune. Transmit profunde condoleanţe pentru pierderea atâtor vieţi omeneşti nevinovate şi regret pentru distrugerile materiale uriaşe din Ucraina. Întreaga lume ar trebui să vadă şi să elogieze curajul poporului ucrainean de a-şi urma liber propriul drum”, a transmis premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de omologul său ucrainean.
Nicolae Ciucă a precizat că Rusia trebuie să fie trasă la răspundere ”pentru fiecare crimă şi acţiune comise de forţele sale în Ucraina”, precum şi ”toţi cei responsabili pentru proiectarea, finanţarea şi implementarea acestui război ilegal de agresiune împotriva unui popor care, asemenea nouă, doreşte pace, libertate şi prosperitate”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News