Data publicării:
Florin Bădiță vrea să candideze la alegerile prezidențiale. Activistul vorbește de o "mânărie" care l-ar putea bloca
Florin Bădiță-Nistor vrea să fie următorul președinte al României și a explicat, în exclusivitate pentru DCNews, care sunt obiectivele sale și cum merge cu strânsul semnăturilor.
Bădiță a cerut ajutor pe rețeaua de socializare Facebook, acolo unde a postat faptul că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din toamnă. Redacția DCNews l-a contactat pe viitorul posibil-candidat pentru a vedea cum decurg lucrurile și câte semnături a strâns până în acest moment.
"Momentan nu am centralizat această informație. Una din sursele mele mi-a recomandat fiu atent pentru că există șansa ca cei de la Guvern să schimbe din nou data alegerilor, iar semnăturile să nu mai fie valide. Urmează să trimit o cerere la Biroul Electoral prin care să întrebăm exact care este situația, să ne lămurească, pentru că nu vrem să strângem toate semnăturile ca ma apoi să nu le mai putem folosi. E o "mânărie" la mijloc.
De asemenea, consider că numărul de semnături este unul abuziv. Este cel mai mare din Uniunea Europeană, un prag artificial adăugat pentru a limita accesul celorlalți candidați.
Ca să strângi o sută de mii de semnături, pe lângă faptul că nu le poți strânge pe toate din București, ai nevoie de cinci mii de oameni din alte 13 județe. Este un număr mult prea mare pentru omul de rând care nu are o armată în spate și nici sute de milioane de euro ca să poată să plimbe lumea prin țară în goana după semnături.
Eu voi încerca să fac o campanie cât mai descentralizată cu ajutorul voluntarilor din diverse părți din România dar și din Diaspora. Pe mine mă interesează să avem acces la cât mai mulți candidați noi, pentru că suntem sătui de cei care sunt acum, iar România nu a avut niciodată alternative.
Candidații pe care îi avem acum sunt niște obosiți. În ceea ce privește viziunea mea, abia săptămâna viitoare o să prezint, în clar, proiectele pe care le propun. Până atunci nu pot divulga informații. ", a declarat Florin Bădiță-Nistor, menționând faptul că va candida independent.
"Florine, îți înțeleg dorința, dar cred că ar fi bine să începi, totuși, ca deputat"
Internauții au reacționat la anunțul lui Bădiță de pe Facebook. Mulți dintre aceștia i-au recomandat să înceapă de jos, prin comentarii precum "Florine, îți înțeleg dorința, dar cred că ar fi bine să începi, totuși, ca deputat".
"Are dreptate persoana respectivă, ar fi fost și încă rămâne o variantă. Este ceva ce aș putea face și în paralel (deținerea funcției de deputat n. red.). O să mai apară reacții de acest gen, dar îmi asum asta", a spus Bădiță.
El a spus că lumea se așteaptă ca un candidat la prezidențiale să fie un fost primar de București sau vreun deputat, lucru care nu i se pare tocmai corect.
"Noi am avut până acum mai mulți primari care au preluat funcția de președinte al României și cam toți s-au adeverit a fi dezamăgiri. L-am avut pe Băsescu, îl avem, încă, pe acest domn președinte Klaus Iohannis care este o mega-dezamăgire, deci faptul că în trecut a avut o funcție nu înseamnă nimic. Dimpotrivă, ajung președinți și se schimbă la 180 de grade.
Consider că îmi pot arăta și eu realizările pe partea civică, de la organizarea protestelor anti OUG 13, cele mai mari proteste din istoria României, până la alte sute de astfel de proteste când am văzut tot felul de inițiative venite din partea PNL - PSD, care aveau scopul de a distruge democrația.
După acele proteste am observat că manifestațiile sunt necesare și utile, altfel am ajunge să trăim într-o dictatură din anumite puncte de vedere. Apoi pot continua cu diferite activități, unde strângem câte 100 de persoane până în 35 de ani pe care îi aducem să se întâlnească cu judecători, activiști, jurnaliști de investigații, oameni relevanți din domeniile lor, care îi pot învăța multe lucruri", spune el.
Unii dintre internauți, se pare, nu au uitat trecutul lui Florin Bădiță și l-au atacat subtil, spunând "Sper că vei ieși tot în chiloți, când vei cere semnături oamenilor. Oare dacă ai ieși președinte, tot în chiloți te-ai duce în vizitele de peste hotare?", comentariul făcând referire la ziua în care Bădiță a mers doar în chiloți cu metroul.
Întrebat care crede că sunt șansele de a ajunge pe fotoliul de la Cotroceni, Bădiță a spus " 'Om vedea! N-am cum să mă pronunț acum, nu am așteptări în acest moment".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News