Data actualizării:
Data publicării:

Fincantieri, ofertă solidă pentru securitatea României la Marea Neagră

Autor: Editor Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Fincantieri
Foto: Fincantieri

România a lansat, de câteva luni, licitația pentru construcția corvetelor, un proiect ambițios care urmărește dotarea Forțelor Navale cu capabilitățile necesare pentru a face față provocărilor de securitate la Marea Neagră. 

Alegeri prezidentiale 2024

Una dintre condițiile principale ale licitației este ca navele să fie construite în România. Grupul italian Fincantieri, care este deja prezent în țară, prin filiala sa VARD, cu două șantiere navale – Vard Brăila și Vard Tulcea – a fost selectat drept ofertant calificat pentru acest program și este pregătit să își extindă și consolideze în continuare prezența industrială deja puternică în România.

"Oferta noastră este solidă și se bazează pe o soluție testată – 7 unități au fost deja livrate în lume, în diferite configurații și pentru diferite forțe navale - care corespunde necesităților Marinei României. Vasele noastre folosesc tehnologii de ultimă generație, adaptate condițiilor de luptă moderne. Avem capacitatea să construim, peste tot în lume, o gamă vastă de produse și să livrăm la timp și pe măsura bugetelor clienților, soluții personalizate, flexibile, multirol, fiabile. Forțele navale ale Italiei, ale SUA și ale altor state folosesc navele construite de Fincantieri și suntem partenerii marilor companii europene din domeniul apărării prin programe multinaționale", a spus Enrico Bonetti, Senior Vice President International Fincantieri Naval Business Unit.

Italienii au transferat deja în România experiența lor impresionantă, de 230 de ani, în construcții navale, ceea ce îi plasează astăzi printre puținii care pot produce orice tip de vase, indiferent de complexitate, de la vase de croazieră și mega-iahturi, la nave de ultimă generație pentru activități offshore. O moștenire impresionantă de care beneficiază șantierele navale de la Tulcea și Brăila, care sunt astăzi pregătite să producă orice tip de nave, inclusiv militare.

În ultimii zece ani, producția la Vard Brăila și Vard Tulcea s-a concentrat asupra navelor specializate și a celor destinate operaţiunilor offshore, dar viitorul se anunță generos în ceea ce privește diversificarea activității.

Șantierele au început deja să producă segmente de nave pentru pescuit și de croazieră și sunt pregătite să facă pasul spre fabricarea, în țară, a celor patru corvete pentru Forțele Navale Române, dacă Fincantieri va fi desemnat câștigătorul licitației. Acest lucru va presupune, din partea Fincantieri, un transfer suplimentar de know-how și tehnologie și va genera dezvoltarea în continuare a acestor șantiere, crearea de locuri de muncă și, în general, valoare adăugată pentru România. De altfel, Fincantieri are experiență îndelungată și tradiție în transferul de tehnologie, fiind partenerul multor forțe navale și sprijinind economii naționale prin transfer de know-how, efectul fiind dezvoltarea capacității acestora de a construi și întreține nave militare.

Produsele Fincantieri vorbesc de la sine când vine vorba despre moştenirea în privinţa navelor militare construite, care pot fi admirate oriunde în lume, la suprafaţă şi în adâncuri. Grupul construieşte o gamă largă de produse, de la portavioane, distrugătoare, fregate, corvete, la vase de patrulare, amfibie, nave mici de luptă şi submarine. În total, Fincantieri a livrat până acum peste 100 de nave militare, la costuri optime, care şi-au dovedit performanţa. Ele se află în serviciul Marinei Italiei, precum şi al US Navy, al Pazei de Coastă a Statelor Unite, al Forţelor Navale ale Qatarului, Marinei Emiratelor Arabe Unite şi Marinei Indiei. Registrul de comenzi include 31 de nave militare cu termene de livrare până în 2026 (dintre care 7 unităţi sunt programate să fie livrate după 2022). Pentru a fructifica la maximum capacitatea de a exporta produse testate şi de a dezvolta concepte noi, grupul are o strategie de extindere prin participarea la licitaţii pentru construcţia de nave pentru forţe navale străine, cum sunt programele SEA 5000 în Australia şi FFG(X) pentru Marina SUA, la care Fincantieri ia parte în acest moment.

Expertiza Fincantieri în construcţia de corvete de tipul celor dorite de Forţele Navale Române este impresionantă, în portofoliul grupului existând astfel de nave proiectate şi construite în ultimii 15 ani în două configuraţii (combatant sau OPV – Offshore Patrol Vessels), pentru diverşi clienţi. Marina Emiratelor Arabe Unite a comisionat în 2013 corvetele clasa Abu Dhabi, capabile să desfăşoare misiuni în larg şi care pot fi dotate cu diferite versiuni de sisteme de combat. Clasa Comandante Cigala Fulgosi este în prezent operată de Marina Italiei, iar în iunie 2016, Fincantieri a primit o comandă din partea Ministerului qatariot al Apărării pentru construcţia a patru corvete derivate din clasa Abu Dhabi, spre a fi operate de Marina Qatarului.

Designul navelor militare construite de Fincantieri este flexibil, aşadar adaptat necesităţilor clientului din punct de vedere al arhitecturii şi al sistemului de luptă.

„Am construit cea mai rapidă fregată de oţel din lume pentru Marina SUA - LCS (Litoral Combat Ship) - precum şi cea mai modernă fregată, cu performanţe dovedite, pentru Marina Italiei - FREMM. Fincantieri se poate baza pe expertiza sa privind transferul de tehnologie către clienţii săi, precum şi promovarea de parteneriate cu autorităţile locale", a mai spus Enrico Bonetti.

Oferta Fincantieri pentru România este solidă şi generoasă. Cu peste 7.000 de nave construite până azi, marea curge prin sângele Fincantieri şi, datorită lor, şi prin al nostru.

Cu sediul la Trieste, Fincantieri are peste 19.500 de angajaţi (80.000 împreună cu subcontractorii) şi deţine 20 de şantiere pe patru continente, fiind astăzi cel mai mare constructor de nave occidental şi unul dintre cei mai mari din lume.

Vezi si: Fincantieri, pentru viitorul construcţiilor de nave în România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel