Fiica lui Steve Jobs ia în derâdere noul iPhone14: Același ca cel de anul trecut
Autor: Elena Didila | Publicat pe: 08 sep 2022, 23:41
WhatsApp
Sursa foto Twitter Molusco
Sursa foto Twitter Molusco
Lansarea noului iPhone14 este așteptată pentru 16 septembrie, dar Apple și-a prezentat deja noua bijuterie într-un eveniment virtual desfășurat în ultimele ore.  

Comenzile au deja liste de așteptare foarte lungi și prețuri pe măsură, însă, pe lângă împătimiții iPhone exită și cei care au respins deja complet versiunea 14 a unuia dintre cele mai iubite telefoane din toate timpurile. Și numele ei de familie spune totul: Eve Jobs.

Eve Jobs a împărtășit un meme pe rețelele de socializare, luând în derâdere știrile date de Apple cu privire la lansarea noului model de Iphone, care a fost considerat a fi identic cu cel anterior, potrivit Il Giornale.

Fiica cofondatorului Apple Inc., Steve Jobs, a glumit despre lansarea iminentă a iPhone14 folosind un meme, care a aprins literalmente web-ul. ”Fac upgrade de la iPhone 13 la 14 după anunțul Apple”, a scris pe canalele sale de socializare Eve, împărtășind o imagine a unui bărbat cumpărând exact aceeași cămașă pe care deja o poartă.

Tânăra de 23 de ani a aruncat cu sarcasm o îndoială asupra presupuselor inovații prezente în versiunea 14 a celebrului smartphone față de precedentul.

Numeroși utilizatori i-au dat dreptate: ”Apple a lansat din nou același telefon cu îmbunătățiri doar marginale”, ”Nu este același lucru, pentru că acesta costă mai mult”, ”Când nu mai știi ce să inventezi, reciclează”.

Cu toate acestea, prezentând noul său produs, Apple a mizat totul pe conectivitatea inovatoare prin satelit a iPhone14, care va permite utilizatorilor să trimită mesaje SOS prin satelit chiar și în cazul lipsei serviciului.

Pe lângă îmbunătățirea camerei încorporate, capabilă să facă fotografii și videoclipuri de calitate superioară,  sarcasmul fiicei lui Steve Jobs nu a pus capăt cursei de cumpărare. Modelul de bază - din cele patru versiuni disponibile între septembrie și octombrie - va costa 1399 de euro.

Citește și:

9 ani fără Steve Jobs. Care au fost ultimele sale cuvinte

În urmă cu 9 ani, pe 5 octombrie 2011, Steve Jobs se stingea în urma unei grave suferințe de cancer la colon. Decesul său a avut loc la o zi după lansarea iPhone-ului 4S.

Mona Simpson, sora regretatului cofondator Apple, a dezvăluit detalii despre ultimele clipe pe care Steve Jobs le-a petrecut cu familia sa. Potrivit acesteia, ultimele sale cuvinte au fost: „Oh wow. Oh wow. Oh wow”. „Tonul lui era afectuos, drag, iubitor, dar ca al cuiva al cărui bagaj era deja legat de vehicul, care era deja la începutul călătoriei sale, chiar dacă îi părea rău, cu adevărat profund rău, că ne părăsea”, a mai precizat aceasta.

„Cea mai bună invenție a vieții“

Steve Jobs a descris memorabil moartea ca fiind „foarte probabil cea mai bună invenție a vieții”, potrivit TheGuardian. 

Apple devine VIRAL cu un nou eveniment. Pe cine a copiat compania cu numele

Conform The Verge, compania este așteptată să anunțe primele computere Mac ce funcționează cu procesoare fabricate de Apple în loc de cele făcute de Intel, așa cum se întâmplă din 2005 încoace. Fanii de durată ai companiei au fost impresionați de numele evenimentului, tradus „Și mai e un lucru”, o frază folosită îndelungat de Apple, dar și de Steve Jobs.

Compania californiană și-a anunțat planurile de a renunța la Intel și de a-și produce propriile procesoare în iunie 2020, la WWDC, promițând că până la finalul anului vor apărea și primele computere cu silicon Apple.

Apple I, primul computer creat de Steve Jobs, suma uriașă la vânzare

Un computer clasic de la Apple, primul model, se vinde pe eBay la un preț de peste 1,5 milioane de dolari, informează TimesNowNews.

Apple I, considerat cel mai rar calculator al celebrului brand, a fost produs și lansat pe piață în anul 1976, iar la acea vreme se vindea cu 666 de dolari, adică peste 3.100 de dolari în banii de astăzi. Calculatorul a fost construit de către Steve Jobs și Steve Wozniak, cofondatorii gigantului tech. 

Computerul este unul dintre cele șase care are carcasa originală, confecționată din lemn Byte Shop KOA. Acesta conține inclusiv placa de bază NTI, originală și se află într-o stare perfectă de funcționare. Conectorii video și cei pentru tastatură sunt singurele piese schimbate. 

Cel care a scos la vânzare computerul este cel de-al doilea proprietar. L-a luat în 1978, când l-a schimbat cu un model Apple II. 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?