Data publicării:

Fenomenul fake news. Comisia Europeană, solicitare către Facebook şi Google

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
fake news
fake news

Comisia Europeană a cerut marţi eforturi sporite din partea marilor companii online pentru combaterea dezinformării, în vederea alegerilor europarlamentare din mai, informează dpa. 

În septembrie anul trecut, Facebook, Google, Mozilla şi Twitter au semnat un cod voluntar de conduită al UE împotriva aşa-numitelor "fake news". Cu acea ocazie, Comisia Europeană a avertizat că, dacă măsurile benevole nu sunt suficient de extinse, va introduce reguli obligatorii referitoare la ştirile false. Prima evaluare făcută de Comisie, publicată marţi, arată că marile media sociale au făcut unele progrese, dar sunt necesare acţiuni suplimentare. "Accelerăm ritmul pe toate fronturile pentru a asigura alegeri libere şi corecte", a declarat comisarul european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Vera Jourova. "Mă aştept ca firmele să-şi respecte pe deplin retorica şi angajamentele", a arătat ea. 

CE cere instrumente de acţiune şi cooperare 



Printre altele, CE face apel la Facebook să pună la dispoziţia consumatorilor instrumente de acţiune şi cooperare cu cei care verifică faptele din întreaga Uniune Europeană şi cere Google să extindă disponibilitatea instrumentelor de combatere a dezinformării. Jourova a cerut şi din partea Twitter şi Mozilla mai multe detalii privind planurile lor de a rezolva problema ştirilor false. 

"Nu dorim să ne trezim a doua zi după alegeri şi să ne dăm seama că ar fi trebuit să facem mai mult", a arătat Julian King, comisarul european pentru uniunea securităţii. Codul de conduită obligă companiile să semnaleze publicitatea politică, să închidă conturile false, să sprijine utilizatorii pentru luarea unor decizii pe bază de informaţii şi să împiedice veniturile din publicitate ale conturilor şi site-urilor de internet care deformează realitatea. Potrivit dpa, există temeri că terţe părţi, cum ar fi Rusia, ar putea încerca să influenţeze electoratul înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, cu scopul de a promova formaţiunile politice populiste şi eurosceptice. 

Vezi şi: Profesoară înjunghiată la Ploieşti, în curtea unui liceu

Primarii, atac la Guvern. Firea, reacție acidă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel