FCSB - Dinamo, 29 iulie. Informaţii despre unicul derbi
Traficul rutier în zona Stadionului "Naţional Arena'' ar putea fi restricţionat duminică, în contextul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele FCSB şi Dinamo Bucureşti.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, întrucât zona va fi foarte aglomerată, din cauza volumului mare de participanţi, în special str. Maior Coravu, str. Pierre de Coubertin, bd. Basarabia, str. Toni Bulandra, Şos. Iancului, Şos. Pantelimon, precum şi Şos. Mihai Bravu, tronsonul dintre Piaţa Iancului şi Piaţa Muncii, li se solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea pe acele tronsoane, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.
În funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, Brigada Rutieră poate restricţiona traficul rutier, cu excepţia RATB, progresiv, pe arterele menţionate, precizează Brigada Rutieră.
De asemenea, poliţiştii rutieri recomandă suporterilor, care se deplasează la stadion, utilizarea mijloacelor de transport în comun. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de şoferi. Meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi FC Dinamo 1948 Bucureşti se desfăşoară duminică, începând cu ora 21,00, pe Stadionul "Naţional Arena".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News