FC Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei
FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins, miercuri seara, în manşa a doua, pe Nou Camp, pe Real Madrid, cu scorul de 3-2 (2-1), în meciul-tur scorul fiind egal: 2-2.
În partida de miercuri seara, încheiată după miezul nopţii, golurile învingătorilor au fost marcate de Iniesta (min. 14) şi Messi (44, 87), pentru Real înscriind Cristiano Ronaldo (19) şi Benzema (81), transmite Agerpres.
Aşa-numitul El Clasico a devenit, din păcate, un veritabil război, ultimul meci încheindu-se într-o încăierare generală, din cauza unui fault grosolan al lui Marcelo împotriva noului jucător al Barcelonei, Fabregas. Cele două tabere s-au bruscat timp de 5 minute, lăsând o impresie deplorabilă, de rău augur pentru continuarea acestui derby de mare tradiţie. De altfel, Real Madrid, o mare echipă a fotbalului spaniol şi european, a lipsit de la premiere, fapt fără precedent în fotbalul de înalt nivel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News