Data publicării:

Fată de 11 ani, cu un ghemotoc de păr în stomac, operată cu succes

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Anna Shvets, Pexels
Fotografie de la Anna Shvets, Pexels

Medicii din Cehia au operat cu succes o fată de 11 ani care suferea de sindromul Rapunzel. 

Chirurgii de la un spital din Cehia au îndepărtat un ghemotoc uriaş de păr de mărimea unui pahar de jumătate de litru din stomacul unei fete care, din cauza unei tulburări psihologice rare, îşi smulgea şi îşi înghiţea propriul păr, informează AFP.

Fetiţa în vârstă de 11 ani suferă de sindromul Rapunzel, semnalat pentru prima dată în 1968, cu doar câteva zeci de cazuri documentate până în prezent în întreaga lume.

El poartă numele unei fete cu părul foarte lung dintr-un basm al fraţilor Grimm, care a inspirat desenul animat Disney "Tangled" din 2010.

"Boala este legată de ceea ce numim tricotilomanie şi tricofagie, constând în smulgerea şi, respectiv, înghiţirea propriului păr", a declarat Matus Peteja, chirurg-şef la spitalul din Opava, în estul Republicii Cehe.

El a precizat că sindromul afectează în principal fetele şi femeile sub vârsta de 20 de ani.

Smocul gros, în formă de cilindru, cu o lungime de 20 de centimetri şi un diametru de 8 centimetri, era prea mare pentru a fi îndepărtat pe gură, astfel că medicii au fost nevoiţi să îl îndepărteze prin laparoscopie.

"Dacă nu l-am fi îndepărtat, fata ar fi avut dureri şi ar fi pierdut treptat în greutate. În caz extrem, peretele stomacului ar fi putut fi deteriorat sau chiar perforat", a declarat Peteja pentru AFP.

El a adăugat că fata, care în prezent se simte bine, va urma un tratament psihiatric şi psihologic, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel