Farul redevine lider în Superliga după ce a răsturnat tabela cu FCSB în ultimele minute ale meciului - Video
Farul Constanţa a învins-o dramatic pe FCSB, cu scorul de 3-2 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, după două goluri marcate în minutele adiţionale.
FCSB a deschis scorul prin Andrei Cordea (47), imediat după pauză, dar echipa antrenată de Gheorghe Hagi a egalat prin golul lui Denis Alibec (56), din lovitură liberă. Gazdele au trecut din nou în avantaj, după golul lui Andrea Compagno (59 - penalty), în urma unui fault comis de Mihai Popescu la Cordea.
FCSB părea că a scăpat în câştigătoare după ce Octavian Popescu a marcat şi el (71), însă golul a fost anulat în urma consultării video, pentru ofsaid la Omrani. Soarta partidei s-a schimbat în min. 90, când fundaşul camerunez Joyskim Dawa a fost eliminat pentru fault la Alibec, scăpat singur spre poartă. La lovitura liberă care a urmat, Alibec a tras în zid, faza a continuat, iar Omrani a reluat în proprie poartă în încercarea de a respinge o minge trimisă în faţa porţii (90+5).
FCSB a acuzat şocul şi a încasat un nou gol, un minut mai târziu (90+6), când Andrei Borza a marcat golul victoriei cu un şut la colţul lung. Farul a avut şi o bară, în prima repriză, prin Louis Munteanu (35).
FC FCSB - FC Farul Constanţa 2-3 (0-0), Arena Naţională - Bucureşti Au marcat: Andrei Cordea (47), Andrea Compagno (59 - penalty), respectiv Denis Alibec (56), Billel Omrani (90+5, autogol), Andrei Borza (90+6).
Video
Cartonaş roşu: Joyskim Dawa (FCSB, 90). Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrule oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF.
Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP Puncte
1 Farul Constanţa 23 14 6 3 45-24 48
2 CFR Cluj 22 15 2 5 37-19 47
3 Rapid 23 12 6 5 30-19 42
4 FCSB 23 12 5 6 39-28 41
5 CS Universitatea Craiova 23 12 5 6 29-22 41
6 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 22 9 5 8 35-20 32
7 Petrolul Ploieşti 23 9 3 10 22-27 30
8 FC Botoşani 23 6 9 8 20-34 27
9 FC Voluntari 22 6 8 8 20-22 26
10 Chindia 23 6 7 10 25-32 25
11 FC Hermannstadt 23 9 6 7 26-23 24
12 FC U Craiova 22 6 6 10 22-25 24
13 FC Argeş 23 6 6 11 18-33 24
14 Universitatea Cluj 23 5 8 10 16-24 23
15 UTA Arad 23 4 8 11 20-32 20
16 CS Mioveni 23 3 6 14 16-36 15
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
FC Hermannstadt a fost sancţionată cu deducerea a 9 puncte conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor din 13.12.2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News