Data actualizării:
Data publicării:

Farul Constanţa ar putea sta trei ani în afara cupelor europene: Nu era mai simplu dacă cereau un punct de vedere pe tema asta?

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Farul Constanta
Facebook Farul Constanta

Cristian Jura, de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, spune că Farul Constanţa, echipa lui Hagi, ar putea fi interzisă în Cupele Europene pentru următorii 3 ani. 

“În primul rând am o metaforă pe care eu o folosesc mereu când vorbim de chestiuni legate de sport, mai ales de dreptul sportului. E legat de un iceberg, noi vedem un meci de fotbal, dar în spate, exact ca la un iceberg, există foarte multe lucruri care nu se vîd și aici e partea juridică, financiară, partea de stadion, de palmares și asa mai departe. Lumea se uită la ce se vede și întotdeauna ne gândim mai puțin la ce nu se vede de fapt. Pe de altă parte, mai e o mică problemă aici în România, cei care investesc în fotbal întotdeauna sunt foarte voluntari. Vor să facă. E foarte bine că vor să facă anumite lucruri, dar în Elveția, de exemplu, înainte să facă ceva un patron se consultă cu o echipă de avocați și apoi vede dacă se poate face și care sunt riscurile. Iar situația asta o întâlnim, să fim onești, destul de des în România. Să ne amintim de campionatul care s-a decis la TAS, au fost momente de genul ăsta care s-au întâmplat niște lucruri care au fost la marginea legalității și la marginea regulamentelor.

În ceea ce privește cauza concretă legată de Farul, mai există un provers pe care îl folosesc juriștii: Actele vorbesc. Eu nu am văzut, nu știm exact din ce m-am documentat, nu știm cum a fost fuziunea făcută, ce echipă a fuzionat cu care, că acum discutăm din punct de vedere comercial. Cine a intrat în acționariatul cui, pentru că avem o situație în care dacă echipa de Liga 1 a intrat în acționaratul celei de Liga 2, rămâne în Liga 2. Dacă discutăm invers, atunci rămâne echipa de Liga 1. Deci trebuie văzute toate chestiile astea tehnice, legale, care interesează mai puțin pe spetator, dar care au fost la neclaritatea asta și, deocamdată, la interdicție.

Asta unu la mână. O altă chestie care, cel puțin din perspectiva regulametelor FIFA, UEFA și chiar și FRF, că până la urmă sunt preluate din regulamentele internaționale, nu le-am inventat noi, este aceea de succesor sportiv, care nu înțeleg de ce, nu e o chestie complicată, dar la noi se înțelege mai greu.

Succesorul ce înseamnă? Cine e moștenitorul. Dacă cineva pleacă dintre noi, cum se împarte averea? Cam așa e și la fotbal. Și în chestiunea asta există un articol 15 acre ne clarifică și trebuie liate în considerare mai multe elemente. Culoarea echipamentului, simbolurile, stema, palmaresul, stadionul pe care joacă și așa mai departe. Și atunci, practic trebuie luate toate elementele astea în considerare ca să vezi cine e succesorul cui.

De ce nu s-a hotărât pur și simplu ca o echipă să-și schimbe denumirea, fără să fuzioneze cu alta? Comercial se poate. O firmă se cheamă X SRL și acționariatul decide ca de mâine să se cheme Y SRL, care e problema?

FRF a luat act, sunt juriști foarte buni în ambele părți, și la Viitorul și la Federație, nu era mai simplu dacă cereau un punct de vedere la federație pe tema asta? Trei ani de zile s-ar putea să rămână blocați, e în funcție de decizia asta care urmează să vină”, a explicat Cristian Jura, citat de Sport Total FM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel