Scrisoarea trimisă şefei executivului UE, Ursula von der Leyen, 'invită Comisia să-şi îndeplinească obligaţiile în calitate de garant al tratatelor şi să asigure aplicarea deplină şi imediată a reglementării privind respectarea statului de drept', a declarat Sassoli în faţa eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară.
'Dacă nu va exista o reacţie a Comisiei în termenul prevăzut de tratate, vom interveni în faţa Curţii de Justiţie' a UE, a adăugat Sassoli, evocând urgenţa de a sancţiona 'încălcări flagrante ale principiilor statului de drept de către anumite state membre'.
Conform articolului 265 din tratatul UE, în caz de încălcare a tratatelor, statele membre sau instituţiile pot sesiza CJUE, dar această acţiune 'nu este admisibilă decât dacă instituţia sau organul vizat/ă a fost în prealabil invitat/ă să acţioneze' şi nu a dat curs într-un termen de două luni.
Rezultat al unui dificil compromis intervenit în 2020, acest mecanism permite Comisiei Europene să suspende sau să restrângă accesul la finanţări europene al unui stat membru în caz de încălcare a principiilor statului de drept ce aduce atingere bugetului UE.
Însă, în faţa ameninţărilor Ungariei şi Poloniei cu veto la planul de redresare şi rezilienţă şi la bugetul multianual european pentru 2021-2027, statele membre au acceptat ca acest mecanism să nu fie aplicat înainte ca CJUE să se pronunţe asupra validităţii sale.
Budapesta şi Varşovia au sesizat la începutul lunii martie Curtea de la Luxemburg pentru a fi anulat, însă decizia nu este aşteptată mai devreme de câteva luni. În ce-i priveşte, eurodeputaţii consideră că mecanismul este aplicabil imediat. Într-o rezoluţie adoptată pe 10 iunie, ei i-au dat termen preşedintelui PE până pe 24 iunie pentru a cere executivului UE să-şi 'îndeplinească obligaţiile'.
Ungaria şi Polonia sunt în colimatorul Bruxelles-ului mai ales din cauza reformelor acuzate că subminează independenţa justiţiei. Comisia Europeană, care a publicat pe 17 iunie 'liniile directoare' de aplicare a mecanismului, dă asigurări că 'este deja în curs de a supraveghea posibile încălcări', şi reaminteşte că reglementarea va fi retroactivă de la 1 ianuarie 2021, data intrării efective în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema