FĂRĂ PRECEDENT! O nouă lovitură: Imagini sacre ar trebui înlăturate sau acoperite. Ciachir: Dilema lui Erdogan
Scriitorul Dan Ciachir trage un semnal de alarmă şi spune ce s-ar putea întâmpla odată cu transformarea catedralei Sfânta Sofia din Istanbul în moschee.
"Cine a intrat în Sfânta Sofia şi a ajuns sub cupola centrală a catedralei, îndeosebi creştin-ortodox sau catolic fiind, nu poate să nu fi simţit o bucurie odată întâlnit chipul Maicii Domnului pe un mare mozaic. Eu am trăit-o din plin. În Sfânta Sofia mai există chipul Sfântului Ioan Botezătorul şi chiar al Mântuitorului, aflate în locuri mai discrete. Pentru ca marea biserică ortodoxă să devină o moschee în deplinul sens al cuvântului, aceste imagini sacre ar trebui înlăturate sau acoperite.
În cazul în care s-ar petrece lucrul acesta, reacţia creştinătăţii mondiale ar fi fără precedent. Şi nu credem că actualul preşedinte al Turciei şi-ar putea-o asuma. Dacă reprezentările menţionate rămân, atunci nu mai poate fi vorba de o autentică moschee. Aceasta este dilema lui Erdogan.", a explicat Dan Ciachîr pentru DC NEWS.
"Aşa ar trebui să reacţioneze şi MAE al nostru"
"Ministrul francez de externe, Jean Yves le Drian, a dat o declaraţie foarte netă legată de Sfânta Sofia, pentru le Figaro. Dar asta mi se pare interesant, că o ţară unde statul este separat de biserică apără aceste evaluări. Asta deşi nu e o ţară ortodoxă, ca Grecia, deci mai puţin legaţi de Sfânta Sofia, care rămâne paradigma răsăritului ortodox! Aşa ar trebui să reacţioneze şi MAE al nostru, ca grecii.
Declaraţia mi se pare foarte netă!", a declarat Dan Ciachir, sâmbătă, în exclusivitate pentru DC NEWS.
VEZI MARE LOVITURĂ dată creștinismului. Apar reacții! Dan Ciachir: Aşa ar trebui şi MAE al nostru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News