Data publicării:

Falsul preot Cristi Călin a fost implicat într-un dosar penal la Iași. Bărbatul făcea colectă la procesiunea de Sfânta Parascheva și a încercat să intre cu mașina în curtea Mitropoliei / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Falsul preot care a dezvăluit faptul că deputatul PSD Aurel Bălăsoiu ar fi întreţinut relații cu minori a fost implicat într-un scandal de zile mari la Iași, evenimentul lăsându-se cu un dosar penal.

Cristi Călin a pretins că este preot în 2019, în perioada hramului de la moaștele Sfintei Parascheva. Acesta a încercat să intre cu mașina în curtea Mitropoliei, fiind oprit de jandarmii prezenți la fața locului. Ba mai mult, preotul făcea colectă la procesiunea religioasă. Ulterior, după ce a fost oprit și legitimat, bărbatul a devenit nervos urcându-se la volanul mașinii şi provocând un accident rutier. Bărbatul susţinea în 2019 că el este victima şi că jandarmii au comis un abuz în momentul în care l-au oprit și ar fi încercat să îl agreseze. La acea dată, Cristi Călin susținea că are dreptul de a face colectă, lucru infirmat de fețele bisericești:

„Dânsul susține că aparține de cultul stilist. Face colecte fără nici o aprobare de la Mitropolie, înșelând credincioșii noștri că ar fi călugăr ortodox.” se arăta în comunicatul de presă emis la acea vreme.

Youtube video image

În continuarea comunicatului se mai arăta faptul că bărbatului i s-a retras binecuvântarea pentru urmarea studiilor de teologie din 2013 pentru că ar fi comis mai multe infracțiuni printre care tulburarea liniștii publice în mânăstiri, a lansat acuzații calomnioase la adresa vieții monahale dar a prezentat și publicului mai multe informații considerate a fi false. Ba mai mult, acesta l-a amenințat pe ierarh și a purtat în mod ilegal veșmintele oficiale, scrie BZI.

Înaltpreasfințitul Teodosie respinge ferm acuzele nefondate ale lui Cristi Călin, numit în presă „călugărul-amant“. Arhiepiscopia Tomisului, precizări

 

Arhiepiscopia Tomisului a transmis un mesaj, după ce Cristi Călin a făcut mai multe acuzații la adresa Înaltpreasfințitului Teodosie:

„Referitor la acuzele aduse IPS Teodosie de către Cristi Călin, numit în presă „călugărul-amant“, facem următoarele precizări:

IPS Teodosie nu are legătură cu cazul deputatului Aurel Bălășoiu, pe care l-a văzut doar la slujbele oficiate pentru un bolnav, apropiat al deputatului.

Dacă cineva acuză pe IPS Teodosie, trebuie să prezinte și dovezi, altfel acuzele devin calomnii.

Avem serioase îndoieli cu privire la credibilitatea informațiilor pe care Cristi Călin le lansează cu referire la IPS Teodosie, câtă vreme, după cum însuși declară în interviu, acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două Facultăți de Teologie (...)“, a transmis Arhiepiscopia Tomisului într-un mesaj postat pe Facebook (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel