Dezorganizarea vieții partidelor, a întregii clase politice, este o preocupare mai veche a celor care ajung să dețină prima funcție în stat.

 Ea este anterioară formei republicane de conducere și istoria arată cum, un Carol al II-lea, dezorganiza sau desconsidera viața partidelor după bunul plac și interes. Așa au apărut formațiunile extremiste, ca  forme de revendicare socială radicalizată, utilizând, la nevoie, violența pentru a-și atinge obiectivele.

În zilele noastre, un președinte care se vrea nedemocratic, poate spune că pentru a fi puternic, trebuie să fie bine reprezentat și acolo unde nu-i fierbe oala. Modelul lui Băsescu este relevant în acest sens. A fi puternic, din punct de vedere prezidențial-balcanic, înseamnă a avea un om „acolo”, un alt om „dincolo”, adică prin diverse structuri și a-ți avea premierul ca subordonat. (Falsch-greșit, în germană).

Toate aceste inserții de putere, în măduva spinării altor structuri, înseamnă de fapt o slăbire a lor, prin subminarea autorității celor care le conduc. „Na-m ce face, ăsta-i omul președintelui, deci omul structurilor, deci persoana care îmi influențează decizia” – spune cel care conduce o instituție și care are în subordine oameni cu fir direct la președinte. Exclud aici structurile subordonate constituțional șefului statului, dar nici în relația cu acestea președinții nu stau prea cuminți și încaieră adesea polii de putere.  

Instrumentele puterii au fost, deci, întotdeauna cinice, iar distorsionarea mesajului machiavelic: „scopul scuză mijloacele, numai și numai din rațiuni de stat” a ajuns ca o poezioară naivă, pe buzele ori cărui Crăcănel care ia contact cu politica și vrea să ajungă important. Nu sunt puțini cei care își justifică acțiunile nesăbuite, cu inexplicabile pofte de argint și decizie, prin faptul că așa știu ei, că „scopul scuză mijloacele” iar arta în viață este să ei cât poți de mult, apoi mai vezi tu. Este trist ce spun, dar în tot acest haos, noi cei care mai iubim ceva în (și la) țara asta, ne batem de fapt cu niște efecte. Cauzele acestora ne sunt inaccesibile și când ginim câte una, ea devine rezilientă la protestele noastre. Oricât am vrea, n-avem cum să pătrundem în mințile celor care gândesc meschin aproape tot timpul, la mijloace prin care să acapareze putere – adică lucrurile să se întâmple așa cum își doresc ei.

Uitați-vă cu atenție la ultimul scandal – cel legat de Black Cube. Președintele refuză să comunice clar ce se întâmplă. Alte instituții fac la fel, dar ele măcar se sincronizează. Știm bine că nu se vorbește nici înaintea, nici după șef, în armată. Însă, nu știm de ce a demisionat fostul șef al SIE Răzvan Ungureanu și nu știm, mai ales, nici pe ce criterii a fost pus. Dar asta e o altă problemă. Mi-e teamă ca României să nu-i fie sortit un destin de frământări și incertitudine, pentru că în interior se găsesc suficient de mulți ticăloși care să  țină lucrurile pe loc. Și doamne, câți proști li se alătură, ca la un semnal, fără să știe de ce. Pornirile extremiste zac aproape în fiecare om, iar actuala vânzoleală va produce astfel de efecte.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News